Politica si administratie

Sprijin financiar pentru apicultori

Magdalena Şerban

Ministerul Agriculturii a stabilit un cu­antum de 25 de lei pe familia de albine pen­tru apicultori, ca despăgubire pentru pa­gu­bele înregistrare în urma feno­me­nelor hidro­meteorologice nefavorabile înregistrate în perioada martie – mai 2020. Proiectul de Hotă­râre de Guvern se află în dezbatere publică.
Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 49.948.500 de lei şi se asi­gură din bugetul de stat. Beneficiarii sunt apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător, persoane fizice autorizate, în­tre­prinderi individuale şi întreprinderi fami­liale, persoane juridice, precum şi orice for­me asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 de euro pe durata a trei exer­ciţii financiare, în cursul exerci­ţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente. Sumele se plătesc într-o sin­gură tranşă.
„Potrivit actului normativ, termenul final de depunere a cererilor şi documentelor în­so­ţitoare a fost stabilit iniţial la data de 31 august 2020. În 2019, la nivel de judeţ au fost 380 de apicultori care au beneficiat de un astfel de sprijin care, la vremea res­pectivă a însumat 20 de lei pe familia de albine, fiind undeva la peste 34.000 de stupi. În anul acesta, perioada de depunere ar fi fost foarte scurtă, însă în cadrul unei video­conferinţe am fost asiguraţi că ter­menul va fi prelungit. Proiectul de lege a fost pus în dezbatere publică în data de 12 august, pro­babil în 23 august urmând să fie publicat. Ne bazăm pe Fi­liala Hunedoara a Asociaţiei Cres­că­torilor de Al­bine din România pentru o cât mai bună mobilizare a membrilor. Reamintesc că pentru înscriere e nevoie de copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împu­ter­nicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal, copie a ates­tatului de producător dacă e cazul, copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împu­ternicitului persoană fizică, dovadă cont activ bancă/trezorerie, copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veteri­nară, eliberat de către direcţia sanitar-vete­rinară şi pentru siguranţa alimentelor. Cererea, însoţită de documente, poate să ne fie adusă la adresa din Deva, Bulevardul 22 Decembrie, nr. 222 ori transmisă prin fax (0254/212 259), poştă sau în format electronic prin e-mail [email protected] sau [email protected]”, a spus Claudiu Grama (foto), directorul executiv delegat al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura