Splash & Fight, prima bătaie cu apă organizată în Deva

Copyright: www.LuchianComsa.ro
Copyright: www.LuchianComsa.ro

Adriana Clej

Mâine, joi,  începând cu ora 14:00,  în Parcul Cetăţii, va avea loc  marea bătaie cu apă, la care sunt invitaţi toţi cei care vor să se răcorească, participând la acest proiect inedit, desfăşurat deja în câteva oraşe din ţară.
Proiectul, denumit Splash & Fight, este organizat de Clubul Interact Deva, în parteneriat cu Rotary Castrum Deva. Potrivit organizatorilor, scopul acestei mari „bălăceli” este de a-i face pe participanţi, persoane de toate vârstele, să evadeze pentru câteva minute din problemele vieţii cotidiene, să se destindă şi să se răcorească, mai exact  să se distreze împreună cu prietenii sau chiar cu persoane abia cunoscute în timpul bătăii cu apă.
Cum se va desfăşura marea bălăceală? Toţi cei care vor să participe la bătaia cu apă vor veni echipaţi cu tricouri albe şi vor aduce cu ei PET-uri, pistoale sau baloane pline cu apă, pe care le vor folosi la stropitul „adversarilor”. Odată ajunşi în parc, se vor organiza două echipe, una roşie şi una albastră, care la se vor stropi între ele până vor rămâne fără „muniţie”, adică fără apă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare