Politica si administratie

Spitalul Județean de Urgență Deva, alți bani, alte investiții

Investițiile la Spitalul Județean de Urgență Deva nu se opresc. Ba din contră, parcă sunt tot mai mari. Astfel, Ministerul Sănătății a emis primele avize de oportunitate în vederea implementării proiectelor de investiții din cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti (PNIIUS) care se derulează în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Spitalul Județean de Urgență din Deva este una dintre unitățile sanitare care va primi finanțare pentru dezvoltarea sa.

Printre beneficiarii avizelor de oportunitate emise astăzi de Ministerul Sănătății se numără:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați
  • Spitalul Județean de Urgență Tg. Jiu
  • Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu-Severin
  • Spitalul Județean de Urgență din Deva
  • Spitalul Orășenesc din Vișeul de Sus
  • Spitalul Municipal din Craiova
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandescu” din București.

Conform comunicatului oficial, valoarea totală a proiectelor care au primit undă verde de la Ministerul Sănătății este de 2 miliarde de lei, iar evaluarea solicitărilor depuse de beneficiari continuă până la data de 15 octombrie 2024. Programul are un buget total de 13 miliarde de lei și perioada de implementare 2024-2030, iar beneficiarii eligibili sunt toate tipurile de unități sanitare publice: spitale orășenești, spitale municipale, spitale județene și institute.

Similar cu programul PNRR în Sănătate, PNIIUS finanțează construcții noi de spitale, dar și extinderea și dotarea acestora, lucrări de modernizare și/sau reabilitare pentru spitalele existente, extinderea construcțiilor existente și nu în ultimul rând, lucrări și dotări pentru digitalizare, eficientizare energetică și tranziție verde. (A.N.)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura