Spitalul din Hunedoara înregistrează excedent financiar pentru al doilea an consecutiv . Radu Budae… managerul potrivit la locul potrivit!

16 decembrie 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Spitalul municipal din Hunedoara se pare că este o excepţie fericită printre unităţile din ţară. Dar, vorba aceea, dacă ai omul potrivit la locul potrivit, totul funcţionează.

Astfel, managerul unităţii medicale din municipiul Hunedoara, Radu Budae (foto), susţine că, nu numai că au fost plătiţi toţi furnizorii, dar există şi un excedent la sfârşit de an la acest spital.
Nu vrea datorii
“Spitalul Municipal din Hunedoara este un spital public şi este foarte important să ştim cum stăm cu finanţele. De la posibilitatea de a face achiziţii de aparatură performantă vine şi posibilitatea de a aduce, în spital, medici buni. Spitalul nostru este, în continuare, echilibrat financiar şi suntem atenţi tot timpul la acest aspect, pentru că nu vrem să intrăm în arierate, adică să avem obligaţii financiare ajunse la scadenţă şi neachitate”, a declarat managerul Radu Budae, într-o conferinţă de presă.
Mai sunt două secţii nemodernizate
“Veniturile noastre vin de la contractul de furnizare de servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate, în condiţiile stabilite în contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate. La 31 decembrie 2018, spitalul nostru avea un excedent de 7,7 milioane de lei, banii noştri după ce suntem cu toate facturile plătite la zi. Din aceşti bani am pus pentru cheltuielile de dezvoltare 3,4 milioane de lei. Cheltuieli de dezvoltare înseamnă aparatură şi putem spune că în acest an am avut cea mai generoasă listă de investiţii făcute din fonduri proprii. Am dotat aproape toate secţiile cu aparatură de ultimă generaţie. Pentru anul viitor au rămas două secţii care n-au beneficiat de dotările de care aveau nevoie. Este vorba despre Secţia de Radiologie, care are aparate foarte vechi şi Secţia de Gastroenterologie, unde vrem să dezvoltăm un laborator de investigaţii. Terminăm acest an cu un excedent de 3,6 milioane lei, iar investiţiile din anul viitor se vor ridica tot la 3 milioane de lei. Vreau să mulţumesc tuturor angajaţilor spitalului pentru implicare şi rezolvarea cu profesionalism a sarcinilor de serviciu”, a adăugat Radu Budae, managerul Spitalului municipal „dr. Alexandru Simionescu”.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. emi spune:

    un papagal afemeiat. asta numa manager nu e…

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Doi bătrâni, soţ şi soţie, răniţi după o traversare neregulamentară

Un accident rutier, în urma căruia doi pensionari, de 78 şi 77 de ani, soţ şi soţie, au fost răniţi,...

Alcoolul la volan le-a adus dosare penale

Ca în fiecare sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri hunedoreni au prins mai mulţi conducători auto care au băut şi apoi...

Poliţiştii au dat iama printre vânzătorii de ţigări de contrabandă

Anchetatorii au descins la contrabandiştii care plasau pe piaţa neagră ţigări netimbrate, respectiv la administratorii unor societăţi comerciale din Petroşani...

Închide