Comunitate

Speranţe pentru continuarea programului de modernizare a sanatoriului din Geoagiu

Magdalena Şerban02 Breteanu Dorel (15)

Managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, ec. Dorel Bretean (foto), susţine că pe linia investiţiilor din 2015, există discuţii avansate cu conducerea Consiliului Judeţean, în vederea sprijinirii materializării planului de modernizare a instituţiei, început în 2009, prin Ministerul Sănătăţii. Lucrările s-au stopat, fiind executate în proporţie de circa 36 la sută.
Politica paşilor mărunţi
„Din cele două edificii de cazare ale sanatoriului, unul este renovat complet.  De asemenea, s-au mai realizat ieşiri separate, în caz de forţă majoră, adică evenimente nedorite, cum ar fi incendiile. Acum, accesul de la parter la etaj se face cu ajutorul a trei scări exterioare închise, iar cât priveşte cealaltă jumătate a complexului hotelier al sanatoriului, fundaţia pentru cele trei scări exterioare este deja turnată. Tot în cazul acestuia, s-a reuşit schimbarea acoperişului, majoritatea geamurilor au fost schimbate, iar uşile care le vor înlocui pe cele vechi au fost achiziţionate. Ministerul Sănătăţii ne-a cerut necesarul pentru anul curent, l-am specificat şi sperăm ca alocările, chiar dacă nu vor reuşi să acopere tot procesul de modernizare, măcar să ne ajute să avansăm cu implementarea lui”, a spus managerul Dorel Bretean.
Urmează acreditarea
Acreditarea instituţiei de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor – CoNAS se va face tot în anul curent. Nu de altceva, dar contractul cu Casa de Sănătate depinde de certificare. „Am fost programaţi pentru evaluare în trimestrul al treilea, taxele necesare însumând circa 55.200 de lei, bani pe care i-am alocat în bugetul din anul curent. Va fi prima noastră acreditare. Actul care se eliberează pentru o perioadă de cinci ani certifică faptul că unitatea asigură servicii medicale de calitate, în concordanţă cu standardele în vigoare. Pentru a-l obţine, se iau în considerare o serie de indicatori precum sistem de management, secţii, condiţii de tratament şi cazare, practici medicale etc”, a mai arătat Dorel Bretean. De menţionat că potrivit legii, spitalele publice sau private care nu vor primi acreditare până la sfârşitul anului 2015 nu vor putea încheia contracte cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. Acest lucru nu înseamnă că se vor închide, ci pot primi finanţare privată.

One thought on “Speranţe pentru continuarea programului de modernizare a sanatoriului din Geoagiu

  • Ati tāiat tot ce era copac în Sanatoriu.Unde mai e ozonul si rācoarea oferitā de acei arbori? rușine hoților

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura