Spectacol cu topoare, motofierăstraie şi joagăre

20 iulie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment

03 DSC_0206Natalia Bumbac    
    
Un spectacol care a „tăiat” răsuflarea trecătorilor a transformat la sfărşitul săptămânii trecute centrul Devei într-un adevărat atelier de tâmplărie. Pe la orele amiezii, echipa profesionistă de tăietori de lemne a cluburilor GV Team din Săcueni şi Timbersports West  din Arad şi-au demonstrat îndemânarea şi rapiditatea la spintecarea buştenilor cu toporul, joagărul sau motofierăstrăul.

Rapiditate, precizie şi îndemânare
Show-ul a fost deschis de către antrenorul echipei care a sculptat dintr-un buştean cu motofierăstrăul un scaun pe care l-a oferit privitorilor. Cea mai impresionantă demonstraţie a făcut-o Dan Petrescu, campionul naţional al tăiatului de lemne la înălţime. Acesta a trebuit să urce pe un buştean înalt de trei metri cu un dispozitiv special, pe care îl amplasa în adâncituri făcute cu toporul, iar în vârful stâlpului a trebuit să taie cu toporul o buturugă cu diametrul de 40 de centimetri. Un alt moment palpitant a fost acela când antrenorul echipei a feliat în discuri subţiri de câţiva milimetri un buştean care nu avea o bază stabilă, el fiind pe locul şapte la nivel mondial la această probă.
Spectatorii care au venit special pentru eveniment, sau cei aflaţi din întâmplare în Piaţa Unirii din Deva, au fost puternic impresionaţi de felul în care membrii echipei ştiau să folosească instrumentele de tăiat lemne. Pentru a fi convinşi că ceea ce fac campionii din acest domeniu nu este o „muncă” tocmai uşoară, câţiva spectatori au fost invitaţi să tragă la joagăr. Unul dintre ei nu a reuşit nici măcar să mişte unealta înţepenită în buşteanul cu diametrul de 70 de centimetri. Deşi pentru privitori pare o joacă, conform spuselor unuia dintre organizatori, ceea ce fac ei necesită mult antrenament şi precizie. Iar atenţia trebuie să fie maximă atunci când ai în mâini un obiect ca motofierăstrăul sau toporul.

Devenii, invitaţi să facă parte din echipa tăietorilor de lemne
Evenimentul şi-a propus să popularizeze acest sport printre locuitorii Devei, iar doritorii de a se înscrie în echipele de tăietori de lemne au putut-o face chiar la faţa locului. Sportul tăietorilor de
lemne îşi are originile în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În trecut, aceste competiţii aveau loc între forestieri pentru a se stabili cel mai bun dintre ei, la nivel local. De-a lungul timpului, aceste competiţii s-au transformat într-un concurs desfăşurat la un nivel atletic înalt. România are o echipă din anul 2010, care a participat deja la mai multe campionate internaţionale.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Inventarierea terenurilor, aproape finalizată la Blăjeni

Prelungirea termenului de punere în aplicare a Legii nr. 165, până la 1 septembrie 2014, a dat răgaz administraţiilor locale...

Carcasa cu ecran secundar

Firma Oaxis, cu sediul în Los Angeles, a lansat spre finanţare un proiect pentru realizarea unei carcase destinată telefoanelor cu...

Minerii de la Lonea au încheiat protestul

  Minerii de la Exploatarea Lonea, care au refuzat să intre vineri în subteran, au încheiat protestul spontan după 14 ore...

Închide