Actualitate

Şoferul unui microbuz cu pasageri, prins băut la volan

Poliţiştii rutierişti au depistat în trafic, pe DN 66, un şofer care a efectuat transport de pasageri în Deva şi Ploieşti, deşi consumase alcool. Bărbatul s-a ales cu dosar penal. Potrivit oamenilor legii, şoferul respectiv a fost prins în cadrul unei acţiuni organizate special pe linia transportului rutier de persoane, şi s-a constatat că acesta plecase din Deva şi se îndrepta spre Ploieşti. Deşi avea pasageri în microbuz, bărbatul consumase alcool înainte să urce la volan, fapt care i-a şi adus dosar penal. „Este vorba despre Mihail G., în vârstă de 52 de ani, din Ploieşti, care a fost oprit pe DN 66. În cazul său, s-a constatat o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanţii Poliţiei. Aceştia au adăugat că microbuzul respectiv a fost imobilizat până la sosirea unui alt şofer. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura