Actualitate

Șofer oprit cu focuri de armă

Bărbatul de 51 de ani, din Hunedoara, avea de prestat 60 de ore de muncă în folosul comunității, după ce primise o con­damnare cu suspendare de 2 ani și 4 luni de închisoare. Judecătoria Hune­doara l-a găsit vinovat de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, con­ducere fără permis și refuzul sau sus­tragerea de la prelevarea de mostre bi­o­logice. Pentru prinderea lui a fost nevoie ca polițiștii să tragă mai multe focuri de armă.
Se întâmpla în martie 2019, pe o stradă din municipiul Hunedoara, unde polițiștii au observat un autoturism care circula cu proiectoarele de ceață în funcțiune. Au încercat să-l oprească pe cel de la volan, însă acesta a accelerat și a reușit să scape. A fost reperat la un sens giratoriu, dar nici de această dată n-a oprit. Polițiștii au efectuat șase focuri de armă în plan ver­tical iar individul a fost blocat, extras din autoturism și încătușat. A doua zi de la in­cident, deși știa că are suspendată exerci­tarea dreptului de a conduce, a urcat la volan și a fost oprit de un alt echipaj întru­cât nu purta centura de siguranță. Și de această dată era băut, astfel că s-a ales cu un nou dosar penal. A fost condamnat la o pedeapsă totală de 2 ani și 4 luni cu sus­pendare, cât și la prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității. Nu a res­pec­tat decizia instanței și consilierul de pro­bațiune a cerut să fie trimis în penitenciar pentru a-și executa pedeapsa.Disprețul arătat de individ a determinat instanța să admită sesizarea Serviciului de Probațiune Hunedoara. Când a realizat gravitatea faptelor sale și că va ajunge după gratii, teribilistul a făcut contestație la decizia Ju­decătoriei Hunedoara. Ghinionul său a fost că a depășit termenul prevăzut de lege, astfel că Tribunalul Hunedoara a respins ac­țiunea pentru că era tardiv formulată. Cum decizia este definitivă, individul va trebui să-și execute pedeapsa într-un pe­ni­tenciar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura