Stiri

Şofer de camion, rănit grav

Un bărbat de 65 de ani, din Ilia a fost rănit grav în urma unui accident rutier. Acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Deva, unde a rămas internat. „În cursul zilei de azi, a fost adus la noi la spital un bărbat, victima unui accident rutier. În momentul de faţă se află internat la secţia de neurochirurgie, este supus unor investigaţii, iar din primele constatări a fost depistată o fractură cervicală. Este conştient şi colaborează cu personalul medical, iar la finalul analizelor, medicii vor decide dacă va fi cazul unei intervenţii chirugicale”, a afirmat Călin Laza, managerul Spitalului Judeţean Deva. Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, în localitatea Bretea Mureşană. Victima conducea un camion, iar atunci când a virat pentru a intra într-o curte, nu s-a asigurat şi a fost lovit în zona cabinei de un SUV marca Jeep, al cărui şofer voia să intre în depăşire. În urma şocului, şoferul camionului s-a accidentat grav, fiind dus la spital. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura