Eveniment

Societăţi comerciale, ţinte ale hoţilor

Andreea Lazăr

Doi bărbaţi s-au ales cu dosare de cercetare penală pentru furt calificat, după ce au fost surprinşi de poliţişti cu mai multe produse furate din magazine. Cei doi, unul din Ocna Mureş şi altul din Simeria au acţionat, duminică, la două societăţi comerciale din municipiul Deva.
 

La furat, în supermarket
Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de agentul de pază al unui supermarket, că un bărbat a furat mai multe produse alimentare din magazin. Suspectul, în vârstă de 52 de ani, din Ocna Mureş, a fost depistat de paznici chiar când vroia să iasă din supermarket cu produsele ascunse sub haină. Oamenii legii au găsit asupra bărbatului mai multe sticle cu băuturi alcoolice şi pachete de cafea, în valoare de peste 200 de lei. Marfa furată a fost recuperată. Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru furt calificat.

Firmă de construcţii, prădată
O altă sesizare primită de poliţiştii deveni în aceeaşi zi anunţa o altă tentativă de furt, de data aceasta, la o firmă de construcţii. Agentul de pază al societăţii a reţinut un bărbat, de 48 de ani, din Simeria, care avea asupra lui mai multe bunuri furate din incinta firmei. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au găsit asupra bărbatului, dar şi în portbagajul maşinii sale, 120 bucăţi de bandă de pânză, 355 bucăţi bandă izolatoare, 28 kg cablu liţat, 271 bucăţi relee de instalaţie electrică auto. Bunurile au fost recuperate în totalitate şi restituite părţii vătămate, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura