FlashPolitica si administratie

Şoc în filiala Hunedoara a Pro România. Marius Sanfirişca a demisionat din funcţia de coordonator al organizaţiei judeţene

Sorina Popa

Şoc în organizaţia Pro România din judeţul Hunedoara. Marius Sanfirişca (foto), cel care se ocupa de organizaţia judeţeană, a demisionat din funcţia de coordonator. Surse din Pro România susţin că Sanfirişca a demisionat din funcţia de coordonator din cauză că pe lângă el, a mai fost numită pe acest post şi o altă persoană.

”Mă simt nevoit să renunţ la ceea ce implică activitatea mea de coordonare a acestui partid, rămânând doar un simplu membru. Consider că această umilinţă este prea mare, atât pentru mine cât şi pentru colegii alături de care am fondat acest partid în judeţul Hunedoara, după atâtea luni în care am dus în spate acest proiect, care ulterior a devenit partid. Consider că trebuie «să-i dăm Cezarului, ce este al Cezarului», şi oamenii care au avut curaj să-şi asume nişte lucruri, să ia nişte decizii, pentru a-i oferi Preşedintelui Daniel Constantin sprijin, în momentul în care a avut cea mai mare nevoie şi mă refer aici la asumarea procesului cu ALDE, refuzarea oricărei funcţii în cadrul partidului ALDE şi a unei funcţii publice, ţinând cont că şi astăzi pe lista ALDE sunt locul 2 la Camera Deputaţilor, promovarea Platformei ProRomânia prin închirierea unui spaţiu în centrul oraşului, prin achitarea lunară a chiriei din veniturile proprii, achiziţionarea de mobilier, tehnologie informatică, telefonie, branduirea sediului, promovarea atât în spaţiul on-line, cât şi prin deplasarea în teritoriu (lucru atestat de pozele postate pe toate grupurile noastre, inclusiv pagina mea personală). Acestea sunt motivele care mă fac să mă simt umilit, prin împărţirea acestei funcţii”, a scris Marius Sanfirişca pentru colegii din Pro România.
Sanfirişca a fost liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a ALDE, însă a plecat din partidul lui Tăriceanu odată cu venirea lui Mircea Moloţ în această formaţiune politică. El a plecat alături de Daniel Constantin în proiectul Pro România, care a devenit partid politic. Nu se ştie cum va gestiona conducerea centrală a partidului situaţia din filiala judeţeană Hunedoara a Pro România.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura