Actualitate

Şmecherii din Parâng alungă turiştii

Maximilian Gânju

Staţiunea Parâng a fost unul din puţinele locuri din ţară în care, sâmbătă şi duminică s-a putut schia binişor pe zăpadă naturală. Astfel că, în staţiune şi-au făcut apariţia imediat şi iubitorii muntelui, însă, au rămas surprinşi să vadă că pârtiile de sanie şi schi au fost transformate de mai mulţi tineri de bani gata în pistă de enduro.
 

Cu motoreta pe pârtie
În buza pârtiei de sub telescaun, singura deschisă în week-end, au fost parcate două autoturisme, o capcană posibil mortală pentru un schior neiniţiat. Pe cea de sanie a făcut slalom în voie, printre copiii ce se dădeau cu săniuţele, un tânăr cu o motoretă. Şi ca turiştii să aibă parte de maximum de adrenalină, ceva mai în josul pârtiei, au fost depozitaţi şi mai mulţi arbori ce au fost tăiaţi pentru amenajări în staţiune. Şeful SADPP Petroşani, Lucian Dragomir, dă asigurări că lemnul va dispărea într-o săptămână de acolo.
„Cel cu motoreta a făcut ce a vrut pe pârtia de sanie. A făcut slalom printre cei care-şi dădeau drumul cu sania. Noapteam a ambalat motoreta, de n-a putut nimeni să închidă un ochi. Dacă face fiecare ce vrea fără să-i pese, nu cred că vor mai urca mulţi turişti în Parâng”, ne-a declarat unul dintre schiorii nemulţumiţi. Afirmaţiile lui sunt susţinute de mai multe persoane aflate în staţiune.

Legea îi sancţionează, legea îi scapă
În Staţiunea Parâng, funcţionează un post al Jandarmeriei Montane, care asigură ordinea, dar care are atribuţii limitate. Legea dă dreptul jandarmilor să îi sancţioneze contravenţional pe cei care pătrund pe pârtiile de schi cu autovehicule, sau alte echipamente decât cele pentru schi. „Singura pârtie deschisă în Parâng a fost cea de sub telescaun şi cât timp jandarmii au monitorizat zona, nu s-a pătruns pe ea cu autoturisme sau motorete. Jandarmii montani au competenţă de a constata şi sancţiona fapte care încalcă normele ce reglementează utilizarea pârtiilor de schi, dar motociclistul se afla pe un drum judeţean”, declară, locotenent Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara. Un simplu indicator, care să avertizeze că drumul respectiv este închis pe timp de iarnă, instalat de către Consiliul Judeţean Hunedoara, ar rezolva problema. „Drumul de la Cabana Rusu şi până la Şcoala Sportivă este închis pe timp de iarnă şi nu au voie să intre autovehiculele. O să cer lămuriri, să văd de ce nu există acel indicator de avertizare”, a declarat Costel Avram, vicepreşedinte al  Consiliului Judeţean Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura