Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 19 iulie 2020

19 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Ultima Ora

De la începutul monitorizării, şi până ieri, duminică, 19 iulie, în judeţul Hunedoara 765 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea, 75 de persoane au decedat, iar 654 s-au vindecat. În carantină şi în izolare nu se mai află nici o persoană. În spital sunt internate 60 de persoane, iar 41 de persoane infectate au refuzat internarea.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Până duminică, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienţi vindecaţi şi 2.425 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Până în prezent, 935 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.
Până duminică, 2.026 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 18.07.2020 (10:00) – 19.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (5 bărbaţi şi 12 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Maramureş, Olt şi Sibiu.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, patru la categoria de vârstă 60-69 de ani, cinci decese la categoria de vârstă 70-79 de ani şi patru decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Şaisprezece dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 286 de pacienţi. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 958.622 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.662 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 446.300 de lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Amenzi şi lemn confiscat

O nouă acţiune de control derulată pe parcursul săptămânii trecute de către poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din...

Din cauza vitezei a ajuns în râpă

Viteza prea mare într-o zonă cu curbe periculoase a stat la baza producerii unui grav accident rutier produs pe DN...

Tâlhar condamnat la trei ani de puşcărie

Un bărbat, de 30 de ani, din Petroşani, a tâlhărit o vânzătoare. Femeia a încercat să se opună, dar a...

Închide