ActualitateUltima Ora

Situația infecțiilor cu Covid-19 în județ și la nivel național, în 18 aprilie 2020

De la începutul monitorizării, conform datelor prezentate de I.N.S.P, până sâmbătă 18 aprilie, în județul Hunedoara au fost confirmate pozitiv cu coronavirus 407 persoane.  În carantină se aflau 389 persoane, iar 298 au ieșit din carantină. Se aflau în izolare 2.141 de persoane, iar 4149 au ieșit din izolare. Un număr de 63 de persoane sunt vindecate și externate.

În cadrul acțiunilor punctuale, realizate pe raza județului Hunedoara în data de 17.04.2020, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au aplicat 91 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 144.000 lei. În perioada amintită, echipele de jandarmi din judeţul Hunedoara au efectuat 72 de misiuni, cu 112 jandarmi şi au aplicat 7 sanctiuni valoare 12.300 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.  În acţiunile care au loc zilnic în judeţul Hunedoara sunt implicaţi şi lucrători ai Poliţiilor locale şi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Pe teritoriul României, până sâmbătă, 18 aprilie, au fost confirmate 8.418 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.730 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 417 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 351 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți. La nivelul întregii țări , în carantină instituționalizată sunt 19.911 de persoane. Alte 47.139 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 90.991 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 434 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.368 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.842.854 de lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura