Categories: Actualitate

Sindicalistul Mititelu a băgat spaima în agenţii de pază

Nicolle Ebner

Angajaţii firmei de pază de la ArcelorMittal, care au fost de serviciu în data de 28 octombrie, au cerut conducerii combinatului să interzică accesul lui Marin Mititelu (foto), în fabrică, cu maşina. Confundând ArcelorMittal Hunedoara cu moşia personală, fostul membru al Federaţiei Sindicale „Solidaritatea – Virgil Săhleanu“ a siderurgiştilor din România, i-a băgat în sperieţi pe paznicii de la poarta combinatului, care au fost nevoiţi să se baricadeze în ghereta de la poartă.

Mai tare decât patronii şi directorul general
În raportul întocmit de Mihai Vîţ şi Teofil Făniş, agenţi de securitate la SC Compact Security, este consemnat faptul că, în dimineaţa zilei de 28 octombrie, în jurul orei 9.00, „s-a prezentat la poarta OE 2 autoturismul aparţinând sindicatului Solidaritatea, iar persoana care s-a recomandat drept preşedintele sindicatului a refuzat să i se facă verificarea în interiorul maşinii. Doar în portbagaj”, se arată în raportul trimis conducerii ArcelorMittal. Paznicii spun că enervat de insistenţele lor de a verifica maşina – agenţii nu făceau altceva decât să respecte regulamentul de ordine interioară -, Mititelu a devenit agresiv. „Măi, deschide uşa maşinii încă o dată şi să vezi ce-ţi fac! Apoi, a început să ne spună să suntem hoţi şi bandiţi şi ne aflăm pe proprietatea lui privată”, au mai consemnat agenţii în raportul de activitate al zilei de miercuri. Pentru că fostul sindicalist de talie naţională a refuzat în continuare să se supună controlului obligatoriu, agenţii au fost nevoiţi să cheme întăriri. Ca urmare a nerespectării regulamentului şi a actelor de violenţă, paznicii au mai cerut în raport interzicerea „accesului acestei persoane şi a maşinii neverificate, în fabrică”.

Înregistrări pentru confirmare
„Regula verificării tuturor maşinilor, la ieşirea din fabrică, se aplică tuturor. Toate autoturismele sunt controlate, inclusiv cea a directorului sau ale delegaţilor de la Luxemburg”, a declarat Remus Păţan, director general al ArcelorMittal Hunedoara, menţionând că a cerut firmei de pază să-i pună la dispoziţie înregistrările camerelor de supraveghere, pentru a verifica dacă, într-adevăr, ca să scape de furia lui Mititelu, agenţii de pază s-au baricadat în ghereta de la poarta oţelăriei electrice.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

o zi ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago