Categories: ActualitateFlash

Sindicaliştii de la ArcelorMittal Hunedoara, în grevă japoneză

Adriana Năstase

Ieri, sindicaliştii de la ArcelorMittal Hunedoara au fost în grevă japoneză, iar azi vor protesta la poarta Oţelăriei. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu au demarat negocierile pentru majorarea lefurilor.

Au solicitat comisia de dialog social
Conducerea Sindicatului „Siderurgistul“ de la ArcelorMittal Hunedoara acuză administraţia combinatului că nu vine cu o ofertă concretă în ceea ce priveşte salariile celor 700 de angajaţi, deşi au avut loc mai multe întâlniri între cele două părţi.
„Administraţia ArcelorMittal Hunedoara mimează negocierea salarizării din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2018. Am avut patru întâlniri, dar nici una nu s-a desfăşurat la nivelul unei comisii de negociere şi nu s-a ajuns la nici un rezultat“, a declarat Petru Vaidoş, preşedintele Sindicatului „Siderurgistul”.
Siderurgiştii spun că salariile lor sunt prea mici faţă de munca prestată. De asemenea, ei sunt nemulţumiţi şi de valoarea tichetelor de masă, de 9,57 lei pe zi. În aceste condiţii, sindicaliştii se tem că majorările de salarii obţinute în august anul trecut vor fi anulate de efectele creşterii salariului minim pe economie, imediat după 1 ianuarie 2019.
Siderurgiştii de la ArcelorMittal Hunedoara au mai protestat în faţa oţelăriei electrice pe 18 octombrie, după această acţiune fiind stabilită o întâlnire cu administraţia combinatului, dar rămasă fără un rezultat concret.
Preşedintele Sindicatului „Siderurgistul“ a mai spus că situaţia de la ArcelorMittal Hunedoara a fost semnalată Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, fiind solicitată şi o întrunire a Comisiei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • "strategia"vaidos este aceeasi din anii 90 cand l-ati ales pe viata.
    O sa obtineti bonuri mai mari si posibil un 5 la sits.si explicatiile lui vaidos ca atat se poate.ca altfel mital se retrage!

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

10 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

10 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

2 zile ago