Categories: Comunitate

Sindicaliştii vorbesc, din nou, de proteste

Livia Botici

După ce, joi şi ieri, preşedintele Traian Băsescu a anunţat public varianta prin care se vor face economii la bugetul de stat – reducerea veniturilor salariale ale celor din sectorul bugetar cu 25 la sută, a pensiilor şi ajutorului de şomaj cu 15 la sută fiecare – sindicaliştii hunedoreni îşi pregătesc protestele de stradă. Aceştia nu sunt de acord cu diminuarea drastică a veniturilor bugetarilor şi pensionarilor, propusă de preşedinte.

Vor fi afectaţi tot cei săraci

„Prin măsurile anunţate de către preşedinte, sunt afectate categoriile sociale cu veniturile cele mai mici: salariaţii din administraţia publică locală, marea majoritate a pensionarilor şi şomerii, care oricum, se află la limita subzistenţei. Dacă intenţia guvernanţilor ar fi fost realizarea unor economii reale la bugetul de stat, atunci, ne-am fi aşteptat la măsuri de reducere a cheltuielilor cu achiziţii de bunuri şi servicii, precum şi la eliminarea cheltuielilor publice generate, îndeosebi, de organizarea unor serbări şi sărbători de împrumut sau inventate, toate în scop electoral”, a declarat Valer Suciu, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

„Doar acum vede criza?”

Sindicaliştii hunedoreni din învăţământul preuniversitar se arată de-a dreptul uimiţi de faptul că, „în sfârşit”, preşedintele Traian Băsescu observă că a venit criza şi în România. „Este pentru prima dată când preşedintele recunoaşte că ne aflăm într-un an de criză. Oricum, el nu are drept să ia decizii, deocamdată, nu s-a stabilit nimic oficial. Dacă va rămâne aşa cum a spus preşedintele, ne pare rău că suntem şi noi, profesorii, implicaţi, pentru că în ultimii ani, noi ne-am făcut datoria şi am restructurat 33.000 de posturi. Cei din administraţie ar trebui să-şi reorganizeze activitatea, acolo este aparatul bugetar obez. Mâine vom avea consultări la nivelul sindicatului şi vom stabili calendarul protestelor. Este posibil să se ajungă şi la proteste de stradă, şi la boicotarea examenelor care au loc în această perioadă, nu ştim nimic… vom vedea”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Paul Rusu, liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 ore ago