Politica si administratie

Sindicaliştii din minerit şi energie solicită modificarea Legii pensiilor şi ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii din minerit şi energie, membri ai Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), solicită autorităţilor modificarea prevederilor din Legea pen­siilor, apreciind că acestea afec­tea­ză atât drepturile pensionarilor din domeniile enumerate, dar şi pe cele ale actualilor angajaţi atunci când aceştia se vor retrage din activitate.

Rezoluție
În Valea Jiului s-a întrunit marţi Con­gre­sul FNME, unde reprezentanţii sin­dicatelor au adoptat o rezoluţie prin care se aprobă declanşarea unor ac­ţiuni de protest, inclusiv greva ge­ne­rală, în cazul în care din Legea pensiilor 360/2023 nu vor fi eliminate articolele care-i dezavantajează pe mineri şi energeticieni.
„În perioada următoare, FNME va sesiza Guvernul României privind po­sibilitatea declanşării unui conflict de muncă urmat de acţiuni de protest sub toate formele prevăzute de lege. În si­tu­a­ţia în care nu se va ajunge la so­luţionarea revendicărilor noastre vom lua în calcul posibilitatea declanşării grevei generale”, se arată într-un co­mu­nicat al FNME.
Preşedintele executiv al FNME, Darius Câmpean, a declarat, pentru AGERPRES, că minerilor şi ener­ge­ticienilor trebuie să li se păstreze ace­leaşi condiţii de pensionare deoa­rece „lucrează şi vor lucra în aceleaşi con­diţii de muncă foarte grele şi pe­ri­culoase”.
În acest context, FNME solicită par­tidelor politice eliminarea din lege a articolelor despre care susţine că determină o discriminare în timp între persoanele „care au desfăşurat o ac­tivitate în aceleaşi condiţii de muncă şi revenirea la articolele din vechea lege – Legea 263”.
Sindicatele asociate FNME cuprind peste 12.000 de salariaţi din Com­plexul Energetic Oltenia, Societatea Nu­clearelectrica – CNE Cernavodă, Hidroserv SA, Hidroelectrica SA, Com­pania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Valea Jiului. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura