Sindicaliștii de la Cartel Alfa au o singură soluție: Vor ieși în stradă împotriva guvernului

Sorina Popa

Sindicaliștii de la Cartel Alfa vor ieși din nou în stradă! Aceștia susțin că, contrar prevederilor legislației in vigoare, ale Constituției, guvernul continuă acțiunile împotriva interesului cetă­țenilor. Soluția este una singură, protestele.

Doar 1 la sută din populație are venituri mari
„CNS Cartel ALFA reia acțiunile de protest față de acest guvern care acționează dictatorial, împotriva interesului general. Pe fondul apariției noului val de Covid, a alegerilor din cadrul par­tidelor din coaliția de guvernare, deciziile luate de actualul guvern continuă seria de acțiuni con­trare legislației în vigoare și prevederilor Con­sti­tuționale, acţionând dictatorial împotriva drep­turilor și intereselor cetățenilor. Guvernul urmă­rește doar acțiunile de imagine în contextul campaniei din cadrul partidelor din coaliție, iar măsurile pe care le ia duc la sărăcirea populației și consolidarea privilegiilor celor 1 la sută din populație cu venituri mari. Lipsa de responsa­bilitate față de cetățeni stă și în refuzul guver­nului de a promova prin ordonanță de urgență legea consumatorului vulnerabil, decisă în guvern la 90 de zile după liberalizarea prețului energiei și trimisă parlamentului spre avizare cu termen de aplicare din 2023! Acest lucru, în condițiile în care avem peste 17 la sută dintre lucrătorii activi sub pragul de sărăcie, iar 2,95 milioane persoane se aflau în 2020 în stare de deprivare materială severă (nu au avut acces la bunuri și servicii considerate minime pentru un trai decent). În plus, aproximativ 1,1 milioane de gospodării înregistrează restanțe la plata fac­turilor de energie electrică, iar în jur de 3 milioane de persoane se află astăzi în imposibilitatea de a achita la timp facturile de utilități sau obligațiile curente”, susțin sindicaliștii de la Cartel Alfa.

Servicii diferite
“Deși este nevoie de investiții majore în spitalele de stat, nu s-a realizat nimic. Multe dintre unitățile medicale funcționează la cote de avarii, prin subfinanțarea cronică a sistemului. Există deja o diferență uriașă de acces la să­nătate pentru populația României, rural vs urban, săraci vs. bogați, acest lucru fiind contrar principiului constituțional la solidarității și dreptului fiecărui cetățean la ocrotirea sănătății. Accesul la serviciile publice de sănătate a fost grav restricționat prin blocarea spitalelor publice, în timp ce spitalele private au „beneficiat” de un flux crescut de pacienți, forțați să acceseze aceste servicii din cauza blocării unităților pu­blice. România este pe primul loc între țările europene la numărul de morți care ar fi putut fi evitat printr-o îngrijire medicală corespunză­toare”, adaugă cei de la Confederația Națională Sindicală “Cartel Alfa”.

Atentat la economia statului
„Cartel Alfa, Filiala Hunedoara, va participa la toate acțiunile de protest organizate de Con­federație. Acțiunile sindicale sunt mai mult decât obligatorii având în vedere că politica actualului guvern duce la sărăcirea populației. Creșterea pre­țurilor din cauza scumpirilor exagerate la energia electrică și la gazele naturale este un atentat la economia statului român, iar lipsa de reacție a guvernanților arată clar că girează acest lucru.
Peste 2.5 milioane de români lucrează astăzi pe salariul minim pe economie care este mult sub media europeană. Acest lucru transformă practic lucrătorii români în “sclavi moderni”, iar noi nu trebuie să mai girăm această stare de fapt.Doar în stradă ne mai putem manifesta, împotriva acestei politici antinaționale care transformă România în cea mai mare piață de desfacere din Europa, dar cu mărfuri din import”, a declarat Cristian Iștoc, președintele Cartel Alfa Hunedoara, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

One thought on “Sindicaliștii de la Cartel Alfa au o singură soluție: Vor ieși în stradă împotriva guvernului

  • 1 septembrie 2021 la 13:17
    Permalink

    Cartelul Alfa ramane un SRL pentru lideri ! 🙁

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare