Actualitate

Simota, ridicat de la Otopeni şi dus la Penitenciarul Rahova

Sorina Popa

În urmă cu şapte zile, Alin Simota (foto) a declarat, în exclusivitate, pentru cotidianul nostru, că în maximum o săptămână revine în ţară, ca să facă lumină în dosarele sale şi să se apere. El s-a ţinut de cuvânt.
A venit în ţară cu o cursă de Istanbul
El a aterizat pe Aeroportul Otopeni, venind cu o cursă de Istanbul şi, aşa cum era de aşteptat, Simota a fost înhăţat de poliţişti şi încarcerat imediat după ce a păşit pe pământ românesc, el fiind dat în urmărire internaţională. Cei de la Poliţia de Frontieră i-au chemat pe cei de la Transporturi, pentru că pe numele hunedoreanului au văzut că există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Apoi, poliţiştii i-au solicitat pe reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Cum se procedează în asemenea cazuri, Alin Simota a fost încarcerat la cea mai apropiată puşcărie, în cazul acesta, fiind dus la penitenciarul Rahova.
A plecat în Emiratele Arabe Unite
Alin Simota a fost dat în urmărire internaţională, anul trecut, pentru a executa un rest din pedeapsa de doi ani pentru conflict de interese. El fusese eliberat condiţionat de către magistraţi de la Judecătoria Deva, însă în urma contestării soluţiei, Tribunalul a decis ca hunedoreanul să se întoarcă după gratii, pentru a-şi executa toată pedeapsa.
Între timp, în ianuarie 2016, Simota a plecat din ţară, ajungând în Dubai, unde a stat un an şi jumătate. Aici, se pare că Simota a intrat în conflict şi cu legile arabilor. Apropiaţi de-ai lui au spus că acesta ar fi fost cercetat de autorităţile din Dubai pentru fapte economice derulate pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, existând la un moment dat informaţii că acesta ar putea fi chiar reţinut pentru faptele sale.
Fostul patron al Clubului Jiului Petroşani mai are o condamnare de şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi este judecat în alte trei dosare pentru infracţiuni economice, evaziune, spălare de bani, şantaj, cămătărie, înşelăciune.
A candidat la postul de primar al Petroşaniului
Pe Wikipedia, Alin Simota apare ca fiind un om de afaceri român, fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL. Până în anul 2010, Alin Simota era considerat cel mai bogat om din Valea Jiului, cu o avere de peste 20 de milioane de euro, obţinută în urma unor afaceri profitabile cu statul în domeniul energiei şi al mineritului. Simota s-a implicat şi în fotbal din 1998, când a devenit finanţator al Clubului Jiul Petroşani, şi în politică, oficial din 2008, când a candidat la Primăria municipiului Petroşani.
Alin Simota nu a devenit primar al municipiului Petroşani, dar popularitatea câştigată în urma implicării în fotbal şi influenţa pe care o avea în Valea Jiului i-au asigurat din acelaşi an locul de consilier judeţean.În 2012, Simota a schimbat fotoliul de consilier judeţean cu cel de consilier local al municipiului Petroşani.

2 comentarii la „Simota, ridicat de la Otopeni şi dus la Penitenciarul Rahova

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura