Actualitate

Simota nu mai vrea să stea în arest

04 SimotaNatalia Bumbac

Afaceristul din Valea Jiului, Alin Simota (foto), aflat în arest la IPJ Alba, a depus ieri o cerere la Tribunalul Alba în vederea înlocuirii măsurii preventive.
În urma deliberărilor, magistraţii i-au respins cererea, dar hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. Alin Simota s-a reîntors în spatele gratiilor în septembrie 2014, după ce procurorii au constatat că ar fi încălcat obligaţiile arestului la domiciliu. Afaceristul avea instituit arestul la domiciliu în două dosare diferite. Primul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, în care este judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi al doilea a fost instrumentat de procurori în vara acestui an, în care este acuzat de infracţiuni economice.
Simota mai are două sentinţe date de Judecătoria Deva şi de Judecătoria Petroşani în care a fost condamnat la doi ani, respectiv la un an de închisoare cu executare, ambele sentinţe nefiind definitive.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura