ActualitateFlash

Siderurgiştii de la Hunedoara, în grevă japoneză

Sorina Popa

Ieri, siderurgiştii de la ArcelorMittal Hunedoara au lucrat purtând banderole pe braţ, declarând greva japoneză, nemulţumiţi fiind că salariile nu vor fi mărite.
Liderul Sindicatului „Siderurgistul”, Petru Vaidoş (foto), a afirmat că starea de nemulţumire este cauzată de faptul că salariile de la ArcelorMittal Hunedoara au rămas la nivelul anului 2007, iar până la această dată, nu s-a primit nici un răspuns la intervenţiile făcute în acest sens de sindicalişti.

Să acopere rata inflaţiei

„Atrag atenţia că situaţia gravă pe care o parcurgem încalcă una dintre priorităţile declarate ale grupului ArcelorMittal, cu privire la sănătatea şi securitatea în muncă. În aceste condiţii, este greu să vorbim de salariaţi mulţumiţi în situaţia în care stresul generat că nu-şi pot asigura un minimum de trai decent pentru ei şi familiile lor îi apasă în fiecare zi. Munca nu este motivantă şi mândria de a fi salariat al grupului ArcelorMittal se erodează în fiecare zi. Menţionăm că situaţia de la Hunedoara încalcă protocolul solicitat de Comitetul European de Întreprindere, semnat de grupul ArcelorMittal cu Federaţia Europeană a Metalurgiştilor, care prevede ca prioritate la capitolul salarizare menţinerea puterii de cumpărare a salariaţilor”, a declarat liderul Petru Vaidoş.

Se negociază contractul colectiv

Liderul sindical susţine că majorarea salariilor ar trebui să acopere măcar rata inflaţiei din ultimii trei ani, cu precizarea că decizia finală în ceea ce priveşte procentul de creştere va fi luată doar în urma consultării membrilor de sindicat şi a ofertei primite din partea conducerii ArcelorMittal.
Sindicaliştii de la ArcelorMittal Hunedoara au demarat negocierile cu administraţia combinatului hunedorean, pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, deoarece vechiul contract a expirat ieri.

One thought on “Siderurgiştii de la Hunedoara, în grevă japoneză

  • EU FAC GREVA FOAMEI SI VOI GREVA DE AVERTIZARE,ALATURATIVA NOUA.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura