Comunitate

Şi primăria din Orăştioara de Sus e afectată de reglementările privind excedentul bugetar

Magdalena Şerban

Dacă proiectul bugetului pe 2018 se va adopta în formula actuală, există riscul ca administraţiile locale ce au făcut economii şi se bazează pe excedent bugetar pentru investiţii să fie lăsate fără bani şi să fie puse în situaţia de a nu le mai putea finaliza.
Primarul din Orăştioara de Sus, Vasile Marian Inăşescu (foto), este de părere că finanţarea UAT-urilor ar trebui făcută echilibrat, nu să se împiedice dezvoltarea comunităţilor, punându-se oprelişti implementării programelor de modernizare câştigate.
Un alineat din proiectul de lege a bugetului pe 2018 nemulţumeşte primarii, indiferent de coloratura politică. Este vorba de articolul 6, care stabileşte modul în care se repartizează banii la nivelul fiecărei localităţi din ţară, şi mai exact de alineatul 7, ce prevede că alocările de la centru, din sumele defalcate din TVA „se diminuează cu jumătate din excedentul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, înregistrat la data de 31.12.2016“. Principiul aplicat de Guvernul României afectează proiectele unde localităţile au cofinanţare, achiziţiile primăriilor pentru care sunt în desfăşurare licitaţii şi pentru care există banii în cont şi, bineînţeles, inclusiv contractele multianuale cu diverşi prestatori de servicii şi lucrări.
„Acest amendament îi grevează pe toţi primarii raţionali, care au gândit realist şi ştiind că au proiecte la care trebuie asigurată cofinanţare, au pus bani deoparte. Şi eu puteam cheltui toate sumele, fără să ţin cont de proiectele ce trebuie susţinute. Două sunt câştigate din bani europeni, pentru modernizarea şi extinderea căminelor culturale din satele Ocolişu Mic şi Ludeştii de Jos. Anul viitor se vor finaliza lucrările şi partea noastră trebuie dată. În momentul de faţă sunt cinci proiecte în derulare, toate cu o cotă mai mică sau mai mare de cofinanţare. Am ţinut de bani pentru că avem nevoie de ei ca de aer, la închiderea proiectelor. Suntem sub contract cu AFIR, nu putem ieşi nici din termene. Comuna noastră e foarte mare, ca suprafaţă, avem reţele lungi de drumuri, sunt şcoli, cămine, toate generând cheltuieli de funcţionare şi întreţinere. Avem şi un împrumut bancar făcut pentru o altă investiţie. Nouă, acum, ni se vor lua banii din excedent, trebuie asigurată cofinanţare la anul, aşa că dată fiind situaţia, mai facem un împrumut, în loc să reducem din împrumutul deja avut. Adică ne mai îndatorăm încă o dată. Nu este corect”, a spus Vasile Marian Inăşescu, primarul comunei Orăştioara de Sus.
Şi alţi colegi primari sunt la fel de revoltaţi, considerând că majoritatea primarilor vor cheltui banii în decembrie pentru a nu se înregistra cu excedent şi, astfel, să le fie reduse fondurile care le-ar reveni la echilibrare. Asta ar duce la lipsă de chibzuinţă şi sume mari se vor arunca pe fereastră, doar pentru a nu rămâne în visterie şi a fi luate de stat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura