Comunitate

Şi la Colegiul Agricol din Geoagiu, rezultate slăbuţe la bacalaureat

04 colegiul agricol geoagiu (93)Bacalaureatul i-a cam speriat pe unii absolvenţi. Aceştia ba au amânat participarea pentru următoarea sesiune de examinare, ba s-au prezentat, însă nu la cotele lor maxime.  Spre exemplu, la Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu, rezultatele la bacalaureat nu sunt dintre cele cu care să se mândrească această unitate de învăţământ.
„La noi au fost înscrişi 40 de absolvenţi, însă dintre ei, doar 23 au terminat şcoala în acest an, restul fiind absolvenţi ai promoţiilor precedente. Din totalul de înscrişi, patru nu s-au prezentat, iar gradul de promovabilitate înregistrat la bacalaureat a fost de 32,5 la sută, adică 13 elevi au trecut examenul de maturitate. Miruna Ganea s-a situat pe primul loc la acest bacalaureat, cu 9,71, ieşind şefă de promoţie. Se putea mai bine, în 2015, şcoala noastră a înregistrat un grad de promovabilitate de circa 51 la sută, deci superior celui actual. Au existat şi contestaţii, unii dintre elevi au obţinut medii de 5,95, 5,86, 5,68, 5,53 şi 5,25, şi ca urmare au depus contestaţie”, a spus profesorul Marius Şiler, directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu.
Mai trebuie menţionat că la finalul anului şcolar, absolvenţii de la Geoagiu au susţinut examenul de competenţă profesională. Aşa se explică de ce unii au optat direct pentru câmpul muncii, având deja în mână diploma de calificare. Necazul e că există şi şase corigenţi, aceştia urmând ca la începutul lunii august să-şi dea corigenţa, iar după, să susţină competenţa şi dacă mai vor, inclusiv examenul de bacalaureat. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura