EvenimentFlash

Şi fără sex, şi bătut, şi cu banii luaţi!

03 batutOana Mihnea

Sâmbătă, un cioban în vârstă de 35 de ani din judeţul Constanţa, a fost furat de o tânără, care l-a acostat în gară, şi apoi bătut de partenerul acesteia.

Victima, cioban la o stână din judeţul Timiş, în timp ce se afla în gara din Deva, a intrat în vorbă cu o tânără, care i-a propus să întreţină relaţii sexuale, iar acesta a căzut imediat la învoială, crezând că a picat norocul pe el taman în Deva. După ce s-au pus de acord, femeia i-a propus proaspetei cuceriri să meargă mai întâi la un bar din apropiere, ca să se cunoască mai bine, înainte să treacă la fapte. După un timp, bărbatul a observat că îi lipseşte telefonul mobil şi toţi banii pe care îi avea la el. Dându-şi seama că a fost furat, i-a cerut femeii să-i înapoieze banii şi celularul, însă fără nici un rezultat. Ba mai mult, ciobanul a mai încasat şi o mamă de bătaie de la un tip, ajuns imediat la faţa locului, şi care a pretins că este soţul femeii. Acesta l-a lovit pe constănţean cu pumnul de mai multe ori în zona feţei, după care cei doi s-au făcut nevăzuţi. Oamenii care se aflau în zonă au observat starea bărbatului şi au alertat autorităţile.
În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate două persoane din municipiul Deva, o femeie de 30 de ani şi un bărbat de 27 de ani, care nu au un loc de muncă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, „suspecţii nu şi-au recunoscut fapta, motiv pentru care banii şi telefonul nu au putut fi recuperate pentru a-i fi restituite părţii vătămate“. În acest caz, procurorii au decis cercetarea lor în stare de libertate, fiind acuzaţi de furt şi loviri sau alte violenţe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura