Actualitate

Şi-a băgat singur hoţul în casă

Diamond burglarMaximilian Gânju

Un bărbat din Petroşani a rămas fără mai multe bijuterii din aur, după ce a angajat o cunoştinţă, care, profitând de încrederea „patronului”, l-a prădat când a rămas singur acasă. Poliţiştii din Petroşani l-au identificat imediat pe hoţ şi-l cercetează pentru furt.
Bărbatul prădat are un service auto şi cum avea nevoie de un ajutor, a angajat un tânăr din localitate pe care-l cunoştea, acesta din urmă fiind prieten cu fiul său. Fără să-i treacă prin cap că ar putea rămâne cu casa goală, şi-a lăsat angajatul singur de mai multe ori, dar într-o zi a constatat că a rămas fără bijuteriile din aur pe care le ţinea într-o casetă dintr-o cameră. Omul nici măcar nu s-a gândit că tânărul pe care l-a luat la muncă ar putea fi hoţ.
„Este vorba de o sesizare din data de 27 martie, iar Poliţia municipiului Petroşani a fost sesizată de un cetăţean din localitate cu privire la faptul că în perioada ianuarie – martie, autori necunoscuţi i-au sustras din locuinţă, dintr-o casetă, bijuterii din aur, în greutate de 20 de grame. S-a stabilit că autorul e din anturajul fiului părţii vătămate. A fost identificat în urma cercetărilor şi este vorba de un tânăr de 19 ani din Petroşani. Acesta a furat bijuteriile şi le-a amanetat la o casă de amanet din municipiu”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Poliţiştii din Petroşani încearcă acum să recupereze bijuteriile amanetate, iar tânărul este cercetat în libertate pentru furt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura