Sport

Show de gimnasticã aerobicã

Ciprian Marinuţ

Virtuozitatea tehnică, sincronizarea perfectă, eleganţa şi zâmbetele cuceritoare vor „colora”, timp de 12 ore, scena Casei de Cultură din Deva la ediţia a 15-a a „Cupei Cetate”  la gimnastică aerobică. Competiţia va avea loc mâine şi va alinia la start peste 100 de sportivi de la cele mai bune cluburi din România, între care şi CNS „Cetate” Deva şi CSS Petroşani.

Ediţie specială

„Cupa Cetăţii” a ajuns la a 15-a „reprezentaţie” şi şi-a cucerit deja renumele de a fi una dintre cele mai importante competiţii ale gimnasticii aerobice din România. La ediţia 2012, spectacolul va debuta la ora 9.00 şi se va derula pe parcursul a 12 ore, cu unele pauze, timp în care va avea loc o adevărată desfăşurare de forţe. „Întrecerile vor dispune de toate ingredientele necesare pentru a asigura un spectacol total şi pentru a demonstra, încă o dată, frumuseţea acestei discipline”, a spus Alina Drăgan, antrenor federal de gimnastică aerobică.

Parada viitorului

Ca în fiecare an, concursul de la Deva va oferi posibilitatea tinerilor de a se afirma şi a intra în atenţia loturilor naţionale conduse de Maria Fumea (seniori) şi deveanca Ramona Iovan (juniori). „Cupa Cetăţii oferă posibilitatea tehnicienilor de la cluburi, de a promova sportivii tineri şi talentaţi, care pot face faţă exigenţelor de la loturile naţionale. La nivelul cluburilor, se află izvorul unor noi performanţe pe plan internaţional, cum deja sportivii noştri au realizat la Campionatele Mondiale sau Europene”, a spus Maria Fumea, antrenor principal al lotului naţional.
Cei peste 100 de sportivi din concurs vor reprezenta cluburile: C.S.M. Arad, Urania Arad, Universitatea Arad, C.S.S. Triumf Bucureşti, C.S.S. Palestra 21 Caracal, Farul Constanţa, C.S.S. 1 Constanţa, CNS „Cetate” Deva, C.S. Gimnis Iaşi si C.S.S. Petroşani. Programul competiţiei este următorul: ora 9:00 – Festivitatea de deschidere; 9:30 – perechi mixte, ctg. a III-a; 9:58 – Individual feminin, ctg. a-II-a; 11:08 – Individual masculin, ctg. a II-a; 11:22 – Festivitate de premiere; 12:00 – Individual feminin, ctg I-a; 12:46 – Individual masculin, ctg. I-a; 13:04 – perechi mixte,  ctg. a II-a; 13:25 – Individual feminin seniori; 13:37 – Festivitate de premiere; 16:00 – Trio, ctg. a III-a; 16:42 – perechi mixte, ctg. I-a; 17:03 – Trio ctg. a II-a; 17:33 – 17:41 Individual masculin seniori; 17:41 Festivitate de premiere; 18:15 Trio, ctg. I-a; 18:35 Grup, ctg. a III-a; 18:47 Grup, ctg. a II-a; 18:58 Grup, ctg. I-a; 19:06 Trio, ctg. seniori 19:14 Festivitate de premiere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura