Sport

Sezon afectat de accidentări

Bilanţul vicecampioanei României la baschet masculin, CSM U Oradea, la sfârşit de an 2014, nu este cel mai bun, din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat echipa în acest tur al Ligii Naţionale, a declarat ieri Adrian Micinic, purtătorul de cuvânt al echipei. La încheierea anului 2014, bilanţul pentru sezonul de toamnă al lui CSM U Oradea este de şapte victorii şi 13 înfrângeri, împărţite pe trei competiţii: Cupa României – 0/2 şi eliminare din primul tur, Liga Naţională – 7/5 şi clasare pe locul al 5-lea la jumătatea sezonului regulat şi FIBA EuroChallenge – 0/6 şi eliminare din prima fază a grupelor. CSM Oradea a încheiat, sezonul naţional cu o victorie categorică în faţa unei rivale de tradiţie din ultimii ani, BC Timişoara, cu scorul de 91-66, echipa orădeană aflându-se pe locul 5 în clasamentul Ligii Naţionale la finele turului. Echipa se va reuni în data de 3 ianuarie. Primul meci din anul 2015 este programat în jurul datei de 14 ianuarie, cu Universitatea Cluj la Oradea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura