Actualitate

Serviciul Judeţean de Ambulanţă mai are nevoie de maşini de teren

Oana Mihnea03 ambulante-noi

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara are o staţie centrală la Deva şi alte 10 substaţii în tot judeţul. Totuşi, pentru eficientizarea intervenţiilor, ar fi nevoie de suplimentarea echipajelor, dar şi de dotarea cu maşini 4×4 pentru zonele mai greu accesibile.
În prezent, la SJA Hunedoara lucrează 23 de medici, 106 asistenţi şi 110 ambulanţieri. Serviciul dispune de 41 de ambulanţe, toate în stare de funcţionare. Fiecare ambulanţă în parte are dotări standard, cu aparate şi echipamente medicale necesare pentru intervenţii. Cele 10 substaţii sunt la Hunedoara, Ilia, Brad, Orăştie, Haţeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan, Călan şi Baru. Momentan, ultimele două nu funcţionează, deoarece la Călan, din lipsă de personal, urgenţele se preiau de către substaţia de la Hunedoara, iar la Baru, din cauza unor probleme de sănătate ale celor care lucrează aici, activitatea se va relua începând cu 1 noiembrie.
La începutul anului curent, s-a inaugurat dispeceratul unic integrat, format din operatori ai poliţiei, jandarmeriei, pompierilor şi ai Ambulanţei. Astfel, se reduce timpul de răspuns la preluarea apelurilor şi de transmitere  către subunităţile de intervenţie. Persoanele care solicită ajutor prin 112 vor fi direcţionate către dispecerat iar apoi, în funcţie de tipul de apel şi de nevoie, se apelează serviciul în cauză. Pentru ambulanţă, există nişte coduri de culoare, în funcţie de care se intervine cu echipaje de la unitatea aflată în proximitate.
„În ceea ce priveşte numărul echipajelor, ar mai fi necesare câteva în Deva, Hunedoara şi Petroşani. În privinţa maşinilor, s-au mai făcut demersuri către minister, pentru suplimentarea numărului lor şi suntem în aşteptarea unui răspuns pozitiv. Ne-am dori câteva maşini 4×4, având în vedere specificul judeţului nostru. În unele zone se intervine destul de greu, din cauza terenului accidentat”, a declarat Valeria Filimon, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura