Comunitate

Serbările comunei Băiţa

04 Damian Dinis primar baita (1)Magdalena şerban

În weekend-ul viitor, mai precis în 5 şi 6 iulie, se vor desfăşura Serbările comunei Băiţa, care vor aduce în faţa petrecăreţilor, spectacole de muzică uşoară şi populară, focuri de artificii şi nu în ultimul rând, diverse competiţii şi festivităţi de premiere.

„Sâmbătă, în 5 iulie, ora 17, vom debuta cu o serie de jocuri distractive şi concursuri cu premii. Seara, de la ora 19, urmează un spectacol în aer liber, a cărui protagonişti vor fi Peneş Curcanul, Daggu Project (Germania), Ioan Evu Canon, Alexandra Albu, Ane-Mari Pal, Alexandra Stoienescu şi Cristina Vasiu. Ora 22 aduce discotecă în aer liber. Duminică, de la ora 17, vom avea câteva cuvântări ale oficialităţilor şi vom premia cuplurile care au împlinit sau vor împlini în acest an, cinci decenii de căsnicie. Spectacolul folcloric pus la dispoziţia celor care ne vor onora cu prezenţa, va aduce pe scenă nume ca Ansamblul Ritmuri Zărăndene, Ansamblul Haţegana, Paul Ananie, Oana Carmen Bozga, Bogdan Cioranu, Teodora Iuga, Ana Gabor, Cornel de la Chişcău, Ionuţ Mateş, Simona Costin şi Andreea Voica. Prezintă Angela Chelariu şi Valentin Crainic. Seara se încheie cu o nedeie tradiţională, în acompaniamentul semnat de Dorel Sparios, Adi Lucaci şi Tibi Zselnyan, solist Simi Belea”, precizează Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.  Acesta îi invită pe toţi localnicii, fii ai satului, precum şi pe toţi cei care au în suflet meleagurile pe care el le păstoreşte, să fie alături de comunitatea de aici, la un eveniment marcant, care are loc doar o dată pe an.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura