Actualitate

Sentinţe definitive pentru şase inculpaţi din dosarul „Spionii din dormitor“

03-telefonCristina Ghenea

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pronunţat sentinţele definitive în două dintre cauzele disjunse din dosarul „Spionilor din dormitor“. Este vorba despre şase dintre inculpaţi, achitaţi de Curtea de Apel Alba Iulia, după ce şi-au recunoscut faptele. Trei dintre aceştia s-au ales, acum, cu condamnări la închisoare, cu suspendare.

În iunie 2012, după ce au cerut să fie judecaţi doar în baza probelor strânse de procurori în timpul fazei de urmărire penală, Cristian Dospinescu, Mihai Ignat, Ioan Simu Hurghiş-Apăvăloaei, Eduard Cătălin Bănică, Adrian Aurel Puica şi Marian Doru şi-au primit sentinţa. Toţi au fost achitaţi de Curtea de Apel Alba Iulia, alegându-se, fiecare dintre ei, cu câte o amendă administrativă în valoare de 1.000 lei. Doar Hurghiş-Apăvăloaei a primit şi o amendă penală, întrucât acesta a fost acuzat şi de şantajarea unuia dintre angajaţii săi. Dar, pentru că procurorii au declarat recurs împotriva acestor sentinţe, cauzele au ajuns pe rolul ÎCCJ. Magistraţii de aici au considerat ca fiind greşită achitarea unora dintre inculpaţi şi au dispus condamnări de câte doi ani de închisoare în ceea ce-i priveşte pe  Eduard Cătălin Bănică, Adrian Aurel Puica şi Marian Doru, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de patru ani. Ceilalţi trei, însă, au rămas cu aceleaşi amenzi administrative, iar Hurghiş-Apăvăloaei a scăpat şi de amenda penală, ca urmare a împăcării părţilor (n.r. inculpat şi partea vătămată – angajatul său).
Cei şase bărbaţi au fost trimişi în judecată alături de alte 37 de persoane, pentru folosirea ilegală a unor softuri de interceptare a convorbirilor telefonice şi a mesajelor scrise. Liderul reţelei, hunedoreanul Nicolae Dan Oproiu, riscă până la 12 ani de închisoare pentru încălcarea legii siguranţei naţionale a României. Dosarul aflat încă pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia are următorul termen de judecată în data de 1 martie a.c.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura