Politica si administratie

Senatorul Nicula sare în ajutorul minerilor disponibilizaţi

Carmen Cosman

Nemulţumirile disponibilizaţilor din minerit ajung direct pe masa Corpului de Control al Primului Ministru, dar şi la Ministerul Economiei.
Nu mai puţin de 250 de foşti mineri, disponibilizaţi din minerit în luna octombrie a anului trecut, au semnat un memoriu în acest sens. Memoriul a ajuns la senatorul Cosmin Nicula (foto), cel care s-a întâlnit cu o delegaţie a disponibilizaţilor, care şi-au expus problemele. „Disponibilizaţii sunt foarte tracasaţi şi convinşi de faptul că au fost minţiţi. Voi face toate demersurile, pentru a încerca rezolvarea solicitărilor lor şi voi sesiza toate organele statului, începând cu Corpul de Control al Primului Ministru şi cel al Ministerului Economiei”, a declarat Cosmin Nicula. Practic, foştii ortaci reclamă faptul că o prevedere a protocolului semnat în momentul în care au părăsit sistemul a fost modificată ulterior, de către administraţia minieră şi unii reprezentanţi ai sindicatelor. Este vorba despre propoziţia conform căreia plăţile compensatorii se acordă în trei tranşe consecutive, care ar fi fost ştearsă complet. De asemenea, există informaţii conform cărora o parte a banilor alocaţi în acest sens ar fi fost cheltuită în alte scopuri, iar membrii Corpului de Control vor trebui să facă lumină în acest caz.
În luna octombrie 2011, 900 de angajaţi ai CNH au fost disponibilizaţi, în baza programului de restructurare al Companiei. Plăţile compensatorii convenite urmau să fie plătite în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2011, dar nici acum, oamenii nu au primit ultima tranşă, în ciuda numeroaselor proteste organizate.

5 comentarii la „Senatorul Nicula sare în ajutorul minerilor disponibilizaţi

  • PSD-istul,Cosmin Nicula a inceput iarasi sa se faca ca lucreaza pentru cetatenii Vaii Jiului cum se facea ca scrie Mircea Dinescu la „revolutia” din 1989.

  • No uitati-va si voi cum pupincuristul asta face politica. Cum sa nu ma ia rasul.

  • resmerita turnatorule nu-ti mai pune slugoii sa scrie! vei disparea tu si toata natia ta de securisti imputiti in iunie

  • cosmin nicula,,,,cine este acest personaj… ??????…….este necunoscut in valea jiului……..rusine………
    pe mineri ii ajuta monica ridizi prima doamna a politicii din valea, ii ajuta nicula, razmerita……avram, molot ….toti mincinosii din politica vaii jiului
    sa va fie rusine

  • acum aud, dupa alti 4 ani de senatorul de valea jiului nicula. doar la alegeri isi aduc aminte de alegatori, magarii

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura