FlashPolitica si administratie

Senatoarea Carmen Hărău: ”Să trimitem copiii la şcoală!”

Constantin Popescu

A fost demarată cea de-a cincea ediţie a campaniei ”Să trimitem copiii la şcoală!”, prin care se are în vedere stoparea fenomenului de abandon şcolar în Hunedoara. Campania a fost iniţiată în urmă cu cinci ani de senatoarea PNL Carmen Hărău (foto) şi a strâns, drept susţinători, de-a lungul anilor, atât pe membrele liberale din localitate, precum şi societăţi comerciale şi chiar pensionari.

”În primul an de mandat parlamentar am constatat că există un mare deficit, atât la nivel politic, cât şi la nivelul manifestărilor individuale, în legătură cu problemele fundamentale ale societăţii româneşti. Una dintre cele mai fierbinţi este cea legată de abandonul şcolar, total sau parţial. Din păcate, noi, liberalii, suntem începând cu 2014, în opoziţie. Din acest motiv, politicile noastre publice privind calitatea şi accesul generalizat la educaţie nu pot fi implementate”, a declarat Carmen Hărău.
Senatoarea hunedoreană mai precizează că ”PSD cheltuie foarte puţin pentru copii, deoarece aceştia nu votează, iar tinerii care se încumetă să devină părinţi în România sunt din ce în ce mai puţini. Chiar şi acest pumn de mărunţiş aruncat de PSD unei populaţii care nu are impact electoral, se consumă pentru «frecţii la picioare de lemn», ca de exemplu pentru editarea manualului de sport”.
Carmen Hărău mai susţine că, prin această campanie, nu se doreşte doar susţinerea materială a unui copil la început de an şcolar, ci pe tot parcursul acestuia.
”Campania «Să trimitem copiii la şcoală!», aflată în acest an la a cincea ediţie, susţinută de doamnele liberale din Hunedoara, este un gest mai degrabă cetăţenesc decât politic, de conştientizare publică a importanţei pe care o are educaţia pentru societate şi fiecare individ în parte. Apelul nostru nu are în principal scopul colectării de fonduri. Campaniei noastre i s-au alăturat atât oameni cu mare potenţial financiar, cât şi pensionari cu venituri relativ mici. Sprijinul acordat elevilor nu are în vedere, în general, doar prima zi de şcoală. Persoanele implicate ţin legătura cu şcoala referitor la activitatea elevului şi sprijină nevoile lui financiare cu circa 200-300 de lei pe lună”, menţionează senatoarea PNL.
Aproximativ 187 de elevi din Hunedoara au beneficiat în cursul anului şcolar trecut de sprijin, în cadrul acestei campanii.

5 comentarii la „Senatoarea Carmen Hărău: ”Să trimitem copiii la şcoală!”

  • Ce platitudine poate sa rosteasca si infumurata asta…

  • Iar ai aparut? La citi bani ai furat e normal sa mai dai ceva inapoi. Ti-ai facut restaurant din banii hunedorenilor – 35 de miliarde de lei vechi ai luat de la ei, ai uitat? Aia in plus, ca de cind maturi strazile in Hunedoara ai cistigat fara numar. Acum te-ai impacat si cu primarul asta, nu degeaba ti-a marit tarifele cu 30 la suta. Asa ca poti sa mai dai ceva si saracilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura