Se reia procesul insolvenţei CEH

5 martie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

În 4 aprilie, la Tribunalul Hunedoara se reia procesul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara. Magistraţii reiau şedinţele de judecată în acest caz, după ce judecătorul căruia i s-a repartizat insolvenţa CEH a făcut cerere de abţinere, fiind implicate firme ale familiei sale în procedura de recuperare a datoriilor.
În aceste condiţii, lucrurile merg mai departe şi, probabil, în câteva luni vom afla dacă societatea reintră în insolvenţă sau nu. În decembrie 2018, Complexul Energetic Hunedoara a scăpat de insolvenţă. Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reprezentanţii societăţii energetice. Tribunalul Hunedoara, instanţă de fond, respinsese intrarea în procedura insolvenţei. Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, anul trecut, în ideea de a scăpa de creditorii care demarau procedurile de executare silită. De cealaltă parte, sindicatele s-au opus intrării în insolvenţă prin trei cereri de intervenţie voluntară. Complexul Energetic Hunedoara a mai fost în insolvenţă, dar a ieşit tot în urma unei decizii a instanţei de judecată. În prezent, aici lucrează aproape 4.000 de oameni. (A.Năstase)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
CFR, condamnată în cazul femeii mutilate în gara din Subcetate

Magistraţii au condamnat Compania Naţională de Căi Ferate la peste un milion de lei amendă şi despăgubiri de sute de...

Călcat în picioare de propriul frate

Doi fraţi din Petroşani, amândoi pensionari, s-au luat la bătaie şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a-i calma....

Jefuit în tren

Un tânăr de 23 de ani, din Petroşani, a rămas fără actele de identitate şi portofelul cu bani într-un tren...

Închide