Sport

Se încoroneazã campioana în Liga a IV-a

04 x 2 cns-cetate-devaCiprian Marinuţ

CNS „Cetate” Deva va primi trofeul rezervat câştigătoarei campionatului judeţean al Ligii a IV-a, în faţa propriilor suporteri, indiferent de rezultatul din meciul, de mâine, de acasă, din ultima etapă cu Victoria Călan. Pe de altă parte, ecuaţia luptei pentru locurile doi şi trei este încă deschisă, Hercules Lupeni şi Şoimul Băiţa fiind încă în luptă pentru cele două poziţii.

Se trage cortina, se schimbă tradiţia?
Sezonul 2014-2015 al Ligii a IV-a  va trage cortina după ultima etapă programată în acest weekend. Lidera CNS „Cetate” Deva are şapte puncte avans faţă de ocupanta locului doi şi este virtual campioană, astfel că va reprezenta fotbalul hunedorean la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Meciul cu Victoria Călan din ultima etapă va cuprinde şi un moment festiv în care oficialii AJF Hunedoara le vor înmâna trofeul campionilor conduşi de Marius Sîrbu. Rămâne ca trupa din municipiul reşedinţă de judeţ să schimbe tradiţia nefastă a campioanelor judeţene din ultimii şase ani şi să promoveze în eşalonul superior în urma barajului. În privinţa podiumului clasamentului nu este clară încă situaţia locului doi pe care şi-l dispută Hercules Lupeni şi Şoimul Băiţa, echipe despărţite de două puncte. Teoretic, Hercules Lupeni este favorită în meciul de pe teren propriu cu Aurul Certej, iar dacă elevii lui Dan Voicu vor câştiga, îşi vor menţine poziţia secundă.
Iată arbitrii şi observatorii meciurilor din ultima rundă:
CNS Cetate Deva – Victoria Călan
Arbitri: Valentin Gavrilă (Brad); Cristian Petrean – Deva; Alin Saraol – (ambii Deva). Observator – Mircea  Sîrbu – (Deva)
CS Vulcan – CSO Retezatul Haţeg
Arbitri: Florin Anca – Deva; Daniel Roman – Deva; Tiberiu Hajdu – Deva
Observator. Florin Călugăriţa – Deva
CSM Jiul Petroşani – CSA Aurul Brad
Arbitri: Petru Voica – Deva; Cosmin Danciu – Deva; Aurelian Băleanu – Deva
Observator – Adrian Radu – Deva
CS Inter Petrila – ACS Minerul Uricani
Arbitri: Radu Danciu – Orăştie; Leopold Herczeg – Simeria; Sorin Corpadi – Lupeni
Observator – Grigore Macavei – Deva
Metalul Crişcior Brad – CS Gloria Geoagiu
Arbitri: Cristian    Lazăr – Petroşani; Adrian Ceuţă – Petroşani; Cătălin Gociu – Petroşani
Observator – Tony Sedecaru – Petroşani.
CS „U“ Petroşani – ACS Şoimul Băiţa
Arbitru: Sergiu Stanca – Orăştie; Andrei Prodaniuc  – Deva; Constantin Rogojină – Haţeg
Observator – Sorin Ciotlăuş – Deva
Hercules Lupeni – Aurul Certej
Arbitri: Daniel Thirt – Călan; Roxana Ghenciu – Hunedoara; Raul Popa – Hunedoara
Observator – Ion Iusco  – Veţel.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura