Actualitate

Se caută voluntari pentru Gugu, muntele sacru al dacilor

Masivul Godeanu, cu Vârful Gugu, în jurul căruia s-au ţesut nenumărate legende, are nevoie de voluntari, iubitori ai muntelui, care să refacă marcajele ce-i ghidează pe turişti. Acţiunea derulată de Serviciul de Voluntariat Montan, Salvamont Hunedoara şi Parcul Naţional Retezat va avea loc pe parcursul a două zile, respectiv 27 şi 28 iulie a.c.

”Alătură-te acţiunii de vopsire în premieră a marcajului cruce roşie care va atinge şi Vârful Gugu! Acţiunea de remarcare are loc în cadrul Parcului Naţional Retezat. Te aşteptăm alături de noi să punem muntele sacru al dacilor pe harta traseelor montane marcate din România! Vom petrece cele două nopţi la cort pe malul Lacului Gura Apelor sau în Refugiul Gugu de sub Vârfu Branu”, este apelul celor de la Serviciul de Voluntariat Montan. Acţiunea începe de la Barajul Gura Apelor şi până la refugiul Gugu, iar voluntarii vor ajuta la refacerea marcajelor şi îndesirea lor pe anumite porţiuni. În plus, de la refugiu şi în sectorul Vârful Gugu – Şaua Mâţului, marcajul este inexistent, astfel că se va face marcarea propriu-zisă a unei secţiuni de traseu montan nou, şi anume cea mai interesantă parte din traseul ce va „ghida” iubitorii de munte către vârful sacru al dacilor, au mai spus organizatorii acţiunii. Doritorii se pot înscrie pe pagina Serviciului de Voluntariat Montan.
Numeroşi turişti vizitează anual muntele învăluit în legende, despre care se spune că la anumite ore din zi dispare privirii. Una dintre poveştile fascinante ale Muntelui Gugu spune că aici şi-ar fi avut sălaşul Zamolxe şi din acest motiv muntele era considerat un loc sfânt de către daci, iar locuitorilor de la baza muntelui li se mai spune şi “gugulani”, fiind renumiţi pentru longevitatea lor. Aceştia pun totul pe seama zonei în care locuiesc şi a încărcării energetice mari. Pentru a ajunge pe Vârful Gugu, trebuie să te pregăteşti pentru o zi întreagă de mers. Vârful Gugu este cel mai înalt din Godeanu, având 2.291 metri înălţime. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura