Scrisoare deschisă a primarului Hunedoarei, Dan Bobouţanu: Un sfert dintre locuitorii judeţului suferă din cauza deciziei ministrului Sănătăţii. Asta, pe lângă pandemie!

23 noiembrie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobou­ţanu, i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, solicitându-i acestuia să revoce ordinul prin care Spitalul municipal “dr. Alexandru Simionescu” din loca­litate a fost transformat în spital COVID. Edilul şef i-a scris ministrului că decizia lui provoacă o “situaţie extrem de dificilă” din punct de vedere al îngrijirii medicale pentru cel puţin un sfert din locuitorii judeţului Hunedoara.
„Sunt convins că cineva va lua o decizie după ce va citi această scrisoare. Este vorba de argumentele medicilor, a specialiştilor şi trebuie să se ţină cont de toate acestea. Am dat drumul şi la o petiţie online, pentru ca spitalul din localitate să nu fie spital Covid, ci să rămână suport Covid, iar în prima oră de la lansare, petiţia a fost sem­nată de o mie de persoane”, a declarat primarul municipiului Hunedoara.

Redăm în continuare integral scrisoarea edilului şef al Hunedoarei:
SCRISOARE DESCHISĂ
Către,
Domnul Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii,
Domnul Călin-Petru Marian, Prefectul judeţului Hunedoara,
Domnul Sebastian Mezei, Directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara,
Primăria municipiului Hunedoara solicită revocarea ordinului
prin care Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” a fost declarat „spital COVID” –
„Nu ne dorim încă un dezechilibru medical şi social!”
Domnilor, în numele unui oraş întreg, mă adresez Dum­neavoastră în legătură cu decizia de a transforma Spi­talul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara în spital COVID. Aşa cum sunt sigur că ştiţi, în ultimele opt luni, acest spital a funcţionat ca spital suport COVID şi a tratat sute de pacienţi, atât cu patologie COVID, cât şi non-COVID. De parcă însăşi evoluţia total nefastă a pan­demiei de COVID-19 nu ar fi fost de ajuns, decizia Minis­terului Sănătăţii de a transforma cel mai mare spital mono­bloc din judeţ în spital exclusiv COVID va provoca o situaţie extrem de dificilă pentru cel puţin un sfert dintre locuitorii judeţului Hunedoara. Noi am încercat să le explicăm factorilor decidenţi acest lucru, însă, din păcate, nu am fost ascultaţi.
Spitalul deserveşte cei 70.000 de locuitori ai mu­ni­cipiului Hunedoara, precum şi 30.000 de hunedoreni din Ţinutul Pădurenilor, o zonă care nu are alt oraş în apro­piere. Hunedoara este cel mai apropiat municipiu, iar spitalul nostru le era singura salvare.
Avem peste 22.000 de pensionari numai în municipiul Hunedoara, bătrâni care suferă de boli cronice, greu transportabili, pentru care şi deplasarea până la spital reprezintă o adevărată încercare, însă deplasarea la un spital din altă localitate devine de-a dreptul imposibilă, mai ales având în vedere că majoritatea dintre ei nu deţin un autoturism. Să ajungi la Deva, la Orăştie, Simeria, Haţeg, când eşti bătrân şi bolnav, iar afară e frig, este im­po­sibil pentru mulţi dintre pensionarii care au lucrat în com­binatul siderurgic, în minele din zonă, care au avut o viaţă grea. Aceşti oameni, părinţii şi bunicii noştri, ar trebui să aibă parte de îngrijire în oraşul de domiciliu şi nu să fie puşi pe drumuri. Cum protejezi un pensionar cu o problemă de sănătate împotriva SARS-CoV-2? Pu­nându-l să meargă cu microbuzul de la Hunedoara la Deva? De asemenea, consider că este o decizie ne­dreaptă şi faţă de locuitorii municipiului Hunedoara: din banii lor s-au finanţat mare parte dintre dotările spita­lului din oraş pentru lupta anti-COVID. De ce să fie ei pe­dep­siţi astfel şi acum să fie trimişi la Deva?
În municipiul Hunedoara funcţionează mai multe azile de bătrâni, dintre care două aflate în subordinea instituţiei pe care o conduc. Este vorba despre Unitatea de Asistenţă Medico-Socială, unde sunt îngrijiţi 58 de persoane vârstnice cu afecţiuni cronice, şi de Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice, unde sunt 41 de persoane. Acestora li se adaugă trei cămine private – toţi cei internaţi aici beneficiau de serviciile me­dicale asigurate de Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simio­nescu” Hunedoara. Cu toţii au rămas, în urma deci­ziei dumneavoastră, domnule ministru al Sănătăţii, fără posibilitatea de tratament.
Încă din luna martie a acestui an, instituţia pe care o conduc, Primăria municipiului Hunedoara, a anulat toate evenimentele pentru public programate pentru 2020 şi a transferat bugetele acestora către spitalul din oraş, pentru a sprijini combaterea noului virus. Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a fost primul din judeţ care a reuşit să pună în funcţiune o linie de testare Real Time-PCR, care a efectuat până acum peste 28.000 de teste atât pentru pacienţi din judeţul Hunedoara, cât şi din judeţele limitrofe, care au ales spi­ta­lul nostru pentru că era singurul care avea posibili­ta­tea de testare, depistându-se astfel 2.768 de pacienţi pozitivi!
Din martie 2020 şi până în prezent, acest spital a tratat 978 de pacienţi COVID-19, reuşind în paralel să tra­teze cu succes şi cazurile non-COVID, adică peste 30.000 de pacienţi. Vorbim aici despre internări de lungă durată, internări de o zi şi internări în Unitatea de Primiri Urgenţe, numărul pacienţilor consultaţi în Ambulatoriul de specialitate fiind de 16.100. Nu putem ignora nici pe­rioada aprilie – mai a acestui an, când acelaşi spital din municipiul Hunedoara a fost cel care a preluat cea mai mare parte a cazurilor non-COVID care nu mai puteau fi tratate la Spitalul Judeţean din Deva, unitatea respectivă fiind atunci declarată „spital COVID”.
Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hune­doara deserveşte aproximativ 100.000 de locuitori ai judeţului, având o adresabilitate la aproape acelaşi nivel cu cea a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva – Hu­ne­doara. Strict din punct de vedere al managementului sanitar, considerăm că este de-a dreptul iresponsabil să trimiţi unui spital, fie el şi unul judeţean, 100.000 de potenţiali pacienţi în plus, peste noapte.
Prin decizia luată, majoritatea cetăţenilor care erau deserviţi de spitalul municipal din Hunedoara sunt privaţi de accesul la un drept esenţial: DREPTUL LA SĂNĂTATE. Din punctul nostru de vedere, se impune REVOCAREA ORDINULUI DE MINISTRU.
Declararea spitalului din Hunedoara drept „spital COVID” este o decizie care poate provoca probleme grave de sănătate publică în întregul judeţ, nu doar în oraş. Cine îşi va asuma consecinţele? Nu e de ajuns situaţia şi aşa extrem de dificilă în care ne aflăm cu toţii din cauza pandemiei? Nu ne dorim încă un dezechilibru medical şi social!
Soluţia corectă, atât din punct de vedere sanitar, cât şi din punct de vedere managerial, este ca fiecare spital să trateze atât cazurile COVID, cât şi cele non-COVID. Fac această afirmaţie după ce, la rândul meu, am consultat mai mulţi specialişti în domeniu. La Hunedoara s-a demonstrat cu brio că se poate face acest lucru în sigu­ranţă şi sunt ferm convins că se poate aplica această so­luţie, cu succes, în fiecare unitate spitalicească din judeţ, dacă există cu adevărat interes din partea tuturor celor implicaţi. Un alt detaliu prea puţin luat în seamă atunci când s-a decis declararea spitalului din Hunedoara drept „spital COVID” este acela că instalaţia de oxigen a acestuia a fost dimensionată pentru perioade normale de funcţionare, nicidecum pentru perioade pandemice care aduc cu sine grave afecţiuni respiratorii!
Având în vedere toate motivele expuse mai sus, vă rog respectuos, în numele tuturor hunedorenilor privaţi de dreptul la sănătate, să reveniţi asupra deciziei cu atenţie şi celeritate, pentru că timpul nu se scurge în favoarea bolnavilor din Hunedoara lăsaţi fără un loc în care să îşi primească tratamentul esenţial!
Este total ineficient ca un spital mare să fie lăsat pe jumătate gol. Având statutul de „spital COVID”, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara va putea avea internaţi maximum 200 – 250 de pacienţi, în timp ce mii de oameni vor fi puşi pe drumuri într-o perioadă în care deplasările sunt total contraindicate. Toţi aceşti pacienţi ar putea fi trataţi, la fel de bine, la Hunedoara, fie că sunt sau nu infectaţi cu SARS-CoV-2.
Cu respect şi cu încrederea că veţi lua cea mai bună decizie pentru toţi locuitorii judeţului Hunedoara, fără a ţine cont de culoarea politică, pentru că dreptul la sănă­tate aparţine tuturor cetăţenilor, indiferent de felul în care au votat, vă mulţumesc pentru timpul acordat citirii acestei scrisori deschise şi vă rog să reveniţi asupra deciziei Dvs.!

Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Hunedorean spune:

    Ce cameleon!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Ileana Firuţa C., locuitoare  din oraşul Călan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru loviri şi alte violenţe, iar...

Bulina albă

Ioana Danciu, elevă şi gimnastă la LPS Cetate Deva Pentru că a cucerit titlul de campioană naţională la gimnastică junioare...

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că unii cred că se mai poate cu intervenţii peste inter­venţii pentru ca legea să fie încălcată...

Închide