FlashPolitica si administratie

Schiau, candidatul din „jobenul” PSD

Carmen Cosman

Surse din mediul politic hunedorean dau ca sigură candidatura lui Nicolae Schiau (foto) la Primăria municipiului Hunedoara, acesta fiind candidatul preferat de PSD.

Fostul primar al Hunedoarei, Nicolae Schiau, este favoritul sondajelor de opinie realizate până acum în municipiul de pe Cerna, iar sursele noastre spun că acesta ar fi şi motivul pentru care conducerea PSD a decis să meargă pe mâna lui la alegerile locale de anul viitor. Ca şi la Haţeg, în Hunedoara, USL ar putea avea doi candidaţi, chiar dacă s-a semnat protocolul de colaborare, în condiţiile în care PNL merge în continuare pe mâna actualului primar, Ovidiu Hada. Sursele citate anterior spun că decizia de a susţine candidatura lui Nicolae Schiau a venit de la centru, acesta fiind practic impus de liderul partidului, Victor Ponta.
Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, susţine că nu ştie nimic despre acest aspect, chiar dacă abia s-a întors de la Bucureşti. „Nu am discutat despre aşa ceva, doar dacă au discutat între ei. (…) Până nu discut oficial ceva, nu pot să-mi dau cu presupusul”, a precizat Nistor, referindu-se şi la faptul că Schiau stă cel mai bine în sondajele de opinie.

18 comentarii la „Schiau, candidatul din „jobenul” PSD

  • Deja sunteti absolut penibili! Sta „bine” Schiau intr-un sondaj facut pe 300 de respondenti.

  • eu ma intreb
    De ce oare Hunedoara trebuie sa aiba cei mai prostii primarii din tara asta? Maris, Schiau, Hada… oare hunedorenii sunt chiar atat de fraieri?
    oare nu este cineva in orasul asta care sa fie un bun administrator al orasului?

  • ce petarde mai puteti da….
    La asta i-a expirat mult termenul de valabilitate.

  • Schiau, vezi-ti de oala ta ne-ai facut destul rau si tu si hada!!!! De ce nu mai candideaza dl Patan?

  • eu am sa candidez la functia de primar ,si voi castiga ,si voi face ordine in primarie ,si nu o sa se mai fure ,astazi avem in functii publice numai hoti ,eu Vili Rupa , am sa scap orasul de hoti .

  • Ce repede s-au activat toti hadistii si toti arionii …. Asta pentru ca intr -adevar toate sondajele il dau drept castigator detasat pe d-nul Schiau . Si stiti de ce ? Pentru ca acum au vazut toti hunedorenii prin comparatie cu Hada , cat de mult au gresit in 2008 . Si e normala aceasta stire … USL a declarat ca vrea sa castige Hunedoara : cu cine , cu Hada la 10 % sau cu Boboutanu la 4 % ? Daca il sustine pe Hada , Molot nu o face pentru ca ii pasa de Hunedoara , ci doar pentru a lua el voturile pocaitilor … Se insala , nici pocaitii nu mai voteaza cu Hada si cu taica-sau pastorul ….

  • HUNEDORENILOR TRZITI-VA ODATA SCHIAU NU MAI TREBUIE SA FIE PRIMAR NE-A DISTRUS ORASUL ZONELE VERZI LE-A DAT TOATWE PDL-ului DE SI-AU CONSTRUIT SPATII COMERCIALE SI LE-AU DAT IN CHIRIE SA FACA BANI. HA-DA TREBUIE SA PLECE ADATA CU TOTI LINGAII DIN PRIMARIE GEN PUIU RADU, MONICA ETC. UITE RUPA VILI UN PUSCARIAS VREA SA FIE SI EL PRIMAR DAR IN ALTA PARTE. DECI HUNEDORENI GRIJE PE CINE PUNETI STAMPILA CA IN ULTIMI 8 ANI AM MUSCATO RAU DE TOT.

  • Adevarul este ca hunedorenii il merita pe Arion ca sa se trezeasca. Ala va vinde tot sau va face ceva sa isi sporeasca alea 250 de contracte cu statul. Schiau e un trist care nu intelege nici acum ca nu mai e primar si se tot agita ca doar, dar il baga si pe el cineva in seama. Acum 4 ani se lupta cu PSD-ul, acum il iubeste. Misto ar fi si cu Mihai Leu, care ar da totul gratis taticului.

  • Spatii verzi distruse, oameni buni?!? Dar faimoasele ‘spatii verzi’ ale d-lui primar Hada nu le-a vazut nimeni? Ca mai aveam putin si ne mancau serpii langa bloc si cu putin efort ne intrau si in casa! Daca s-ar face o comparatie corecta intre ce a fost si ce este acum.. nu stiu care cum! Va face Hada, acum inainte de alegeri, sa dea bine in ochii oamenilor ca a facut si el ceva! Dar pana acum ce a facut? In afara de vorbele aruncate in vant in campania electorala? E mai bine pe ultima suta de metri, nu? Sa stoarca lacrima hunedorenilor care oricum, cred si sper ca si-au dat seama de greseala majora pe care au facut-o in anul 2008! Deschideti ochii bine de tot si pe urma vorbiti!

  • Domnule Schiau nu mai semnati „Andrei Popescu” pt ca nu e frumos!

  • Nu ma numesc nici Nicolae Schiau si nici nu am fot primar al acestui oras.Sunt un cetetean oarecare ca si dumneavoastra si nu inteleg de ce cand vi se expune adevarul aveti senzatia ca doar NICOLAE SCHIAU ar putea fi!Imi pare sincer rau ca domnul Schiau nu intervine la toate acuzatiile care i se aduc.

  • cred ca va e km frica de Schiau ca il denigrati maxim!!normal ca doar se apropie campania electorala si va tataie fundurile la toti!stiti voi ce stiti,dar mancati rahat in continuare…

  • Am si io o intrebare; daca e posibil sa imi raspunda cineva. Cine este acest domn Patan?

  • E pacat cum voi hunedorenii ati stiut sa va bateti joc de sansa care ati avuto intre 2004-2008, cand ati avut cu adevarat primar. A fost ciudat pentru mine, atunci, sa aud de la prieteni (deveni) ca Hunedoara incepe sa atinga „lookul” Devei (si nu am crezut pana nu am vazut). Ati avut o sansa de a continua pe acel drum (unul corect dupa mine) dar ati preferat sa credeti in baloane de sapun si plase decat in pura realitate. Sunt total oripilat de cum arata Hunedoara acum si cum a cazut in 3 ani (am vizitat Hunedoara acum 2 luni si noroc cu vegetatia acestui dragut oras ca mai ascundea din mizeria de pe strazile detonate). Sper ca la anul sa fiti mult mai rationali cand veti vota. Cat despre acest domn Schiau sper sa reuseasca sa va recastige increderea (din postura de independent sper eu).

  • Bha frate am ajuns iara de rasul devenilor. Ms mult Hada cu toti pocaitii tai … dibaciule.

  • Gata cu aventura si aventurierii!! Votati Schiau! Mult succes domnule Schiau oricum ati dori sa candidati.

  • Mult succes domnule Schiau! Facet ordine!Ne-am saturat de pocaitul asta si armata lui de incompetenti!
    Puneti Hunedoara acolo unde ii e locul.
    Cu respect

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura