Scandal pentru căminul cultural de la Cristur

Sorina Popa

Scandal, ieri, în şedinţa de Consiliu Local, la Deva, după ce s-a propus un proiect de hotărâre pentru preluarea de către Centrul Cultural „Drăgan Muntean” a Căminelor Culturale din Cristur şi Sântuhalm.

Localnicii să folosească imobilul gratuit

Cearta a început când s-a pus problema transferării căminului cultural din localitatea Cristur. Consilierul local Ioan David le-a spus celor din sală că imobilul a fost ridicat de locuitorii din Cristur. „De aceea, vreau să propun un amendament, ca în cazul acestui proiect, locuitorii din Cristur să poată folosi, în mod gratuit, căminul. Este vorba de nunţi, botezuri sau parastase. Nu este corect ca oamenii să plătească chiria în aceste situaţii, deoarece prin munca lor au ridicat imobilul. De aceea, nu sunt de acord cu proiectul respectiv, decât în cazul în care el va fi modificat. Cei din Cristur nu mai trebuie să plătească taxele pentru evenimentele care sunt organizate acolo”, a declarat Ioan David.
Directorul economic al primăriei, Viorica Nicula, nu a fost însă de acord cu acest lucru, susţinând că evenimentele respective sunt de ordin economic. „Dumneavoastră aţi făcut nuntă ca să câştigaţi?”, a întrebat-o David pe directoare. Când a văzut ce a propus Ioan David, reprezentantul celor din Sântuhalm, prezent şi el la şedinţă, s-a ridicat şi a cerut acelaşi lucru şi în cazul căminului cultural din Sântuhalm.

S-au înţeles până la urmă

Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a dat de înţeles aleşilor locali că în aceste cămine nu se întâmplau lucruri tocmai curate, ci că ar fi fost vorba şi de ceva afaceri, adică de prestarea unor activităţi economice în acele locuri. Până la urmă, când au văzut unii consilieri că, de fapt, lucrurile erau clare şi că la Cristur, unde se presupunea că se întâmplă lucruri urâte, totul era normal, au ajuns la concluzia că „situaţia trebuie detensionată”. Şi s-a detensionat. Adică, toată lumea a priceput că oamenii din Cristur nu mai trebuie să fie nevoiţi să plătească tot felul de taxe pe o clădire pe care au construit-o ei. Aşa că, după ce Centrul Cultural „Drăgan Muntean” va prelua căminul, va fi propus un amendament, pentru ca locuitorii din Cristur să nu plătească taxa de închiriere, trebuind să achite doar utilităţile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare