Satul Aurel Vlaicu, în atenţia administraţiei publice din Geoagiu

20 iunie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Magdalena Şerban

Pe lângă faptul că urmează o nouă ediţie a evenimentului comemorativ „Ziua Aviaţiei”, dedicat Pionierului Aviaţiei Române – inginerul Aurel Vlaicu, în satul care îi poartă numele a avut loc o serie de modernizări. Unele proiecte s-au concretizat deja, iar altele îşi aşteaptă ordinul de începere a lucrărilor.

Au fost…
„Din bugetul local, s-au executat reparaţii interioare la căminul cultural din localitate, fiind montate instalaţii noi de încălzire şi două centrale termice pe gaz. De asemenea, reabilitarea trotuarelor şi a rigolelor din Aurel Vlaicu a fost realizată împreună cu turnarea unui covor asfaltic, reamenajându-se arealul verde din faţa caselor. Iar dacă tot am adus în discuţie partea de reamenajare, a beneficiat de astfel de lucrări şi curtea grădiniţei. A mai fost nevoie de întreţinerea zonelor verzi, precum şi de asfaltarea drumului pe segmentul Aurel Vlaicu – Gelmar.
Pe de altă parte, în desfăşurare se află procesul de eliberare a titlurilor de proprietate în baza Legii 231, şi anume pentru terenurile aferente construcţiilor din intravilan. Aş mai aminti de finalizarea lucrărilor la capela provizorie (suma fiind alocată Parohiei Aurel Vlaicu, conform Legii 350), precum şi de parcelarea terenului pentru locuri de casă, destinate tinerilor de aici. Urmează ca după definitivarea Planului Urbanistic Zonal să fie repartizate tinerilor în vârstă de până în 35 de ani, care nu deţin locuinţă în proprietate, pentru a-şi construi case pe respectivele parcele. Intenţia noastră este de a veni în sprijinul celor care vor să aibă o casă a lor, dar nu au posibilitatea achiziţionării unui teren. Astfel, ne ţinem tinerii aproape, oferindu-le şansa de a rămâne în preajma părinţilor, a fraţilor şi surorilor, deci acolo unde se simt cu adevărat «acasă»”, a afirmat Vasile Cărăguţ (foto), primarul oraşului Geoagiu.

…şi vor urma
Legat de investiţiile care vor debuta în perioada următoare, edilul a enumerat reparaţiile la împrejmuirea terenului de fotbal şi dotarea spaţiilor de joacă, amenajarea drumurilor de hotar (foarte importante pentru accesul cât mai uşor la câmp), construirea şi amenajarea unei capele noi, modernizarea şi extinderea reţelei de iluminat public (din zona deal până la staţia de apă), toate realizându-se din bugetul local. Din banii câştigaţi pe axă guvernamentală, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, se vor face noi modernizări şi reabilitări de străzi comunale, pe lângă asfaltare fiind nevoie de rigole de scurgere, şanţuri şi chiar ziduri de sprijin. Proiectul se află în procedura de achiziţie publică, iar după finalizare şi semnarea contractului de execuţie se va trece la munca în teren. Ce mai trebuie adăugat e că se continuă lucrările în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), cu sectoarele 136 si 145 – extravilan. Cetăţenii vor avea parte de intabulare gratuită şi chiar de dezbateri succesorale gratuite, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene şi veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Totodată, cu bani de la Uniunea Europeană, se va asigura instalarea a trei puncte de acces public şi gratuit la Internet wireless (zonele grădiniţă, parc şi şcoală).
„Deocamdată, cetăţenii au contractat serviciul de Internet de la diverşi operatori, inclusiv cei de telefonie mobilă. Dar multor localnici le va fi mai uşor să vorbească cu rudele plecate prin străinătate sau aflate la distanţă, dacă va exista această conexiune gratuită. Cu siguranţă, nu toţi au calculatoare acasă sau îşi permit să plătească un abonament lunar la Internet. Aşa că se pot ajuta de telefoanele mobile. Bucuria va fi şi mai mare în rândul tinerilor, sunt convins. Pe de altă parte, doresc să-i invit pe localnici, fii ai satului şi pe oricine vrea să ni se alăture, la Ziua Aviaţiei, ce va avea loc în data de 23 iunie, în satul Aurel Vlaicu. Acţiunea va reuni crosul „Icarul din Binţinţi”, Utrenia şi Sfânta Liturghie oficiate la Biserica Ortodoxă, alocuţiuni şi depuneri de coroane, salutul aviatorilor civili şi militari şi un program gratuit de vizită a Muzeului Memorial. Este manifestarea-simbol pentru comunitatea din Aurel Vlaicu, definindu-i pe oamenii născuţi şi crescuţi pe aceste meleaguri. Sunt deosebit de importante toate investiţiile, dar la fel de speciale rămân rădăcinile din care ne tragem şi care e musai să le transmitem mai departe”, a declarat primarul oraşului Geoagiu.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Tibi Uşeriu, cel mai înfocat suporter al lui Toma Coconea

Celebrul sportiv Tibi Uşeriu, câştigătorul ”Arctic Ultra 6633”, aleargă alături de parapantistul hunedorean Toma Coconea la cea mai dură competiţie...

Campionatele Mondiale de Gimnastică pentru Juniori

La finalul săptămânii viitoare, în Audi Arena din localitatea ungară Gyor, se vor desfăşura întrecerile primei ediţii din cadrul Campionatelor...

Judoka Flavia Vescan, locul 5 la Campionatul Balcanic

La Skopje, în Macedonia de Nord, s-au desfăşurat recent întrecerile din cadrul Campionatului Balcanic de Judo – copii până la...

Închide