Comunitate

Sărbătoriții Lunii la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban

După cum se practică în mod constant, cei găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş, care mar­chează ziua de naștere în luna curentă, vor avea parte de multă atenţie din par­tea conducerii instituţiei, dar şi a co­legilor. Acțiunea Sărbătoriții Lunii ră­mâne un moment așteptat de major­i­ta­tea de aici, fiind un plăcut prilej de so­cializare.

Gesturi mici pentru suflete mari
„Se apropie finalul lui august, așa că ne revine datoria morală, în primul rând, să le fim alături acelora care își sărbătoresc ziua de naștere. Nu suntem noi bogați, dar din puținul avut la visterie, lunar asigurăm un tort festiv și, bineînțeles, sucuri, pentru a ne bucura de acest mic eveniment. Simbolistica unor gesturi de acest gen este una cu mult mai mare decât ne putem noi imagina. Avem beneficiari care efectiv abia așteaptă să vină vremea unui la mulți ani, a unei sărbători care e absolut creștinește să fie ținută sau, de ce nu, a vreunei plecări în excursie ori pelerinaj. De data aceasta îi vom răsplăti cu un mic răsfăț pe Elena Bețea, Nicolae Giulai, Adriana Mitea și Sofia Indrieș. Le urez gânduri frumoase, pozitive și o stare de bine care să le pună zâmbetul pe buze în fiecare clipă. Sănătate și tot ce poate fi mai bun. Doamne ajută să avem putere și înțelepciune pentru a ne ocupa de semenii noștri mai puțin norocoși”, a spus Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. Cât priveşte capacitatea de internare a insti­tuţiei, este utilizată la nivel maxim la ora actuală, existând şi dosare în aş­teptare. Totodată, măsurile de prevenție împotriva SARS-COV2 rămân în vigoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura