Şapte titluri naţionale pentru arcaşii din Aninoasa

29 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport


Competiţia s-a desfăşurat în condiţii de si­guranţă impuse de lege şi de normele emise de Ministerul Tineretului şi Sporturilor şi ale Ministerului Sănătăţii, respectate cu stric­teţe de către Federaţia Română de Tir cu Arcul (FRTA). Să mai notăm că la întreceri au par­ticipat 47 de sportive, reprezentând 12 clu­buri din ţară, cele două cluburi reunite din judeţul nostru având în concurs 15 sportivi.
În urma desfăşurării acestei ediţii atipice de campionat naţional, hunedorenii şi-au trecut în palmares şapte titluri de campioni naţionali şi alte şase titluri de vicecampioni naţionali, cu menţiunea că fiecare sportiv din delegaţia hunedoreană s-a întors acasă cu cel puţin o medalie.
La categoria cadete arc olimpic, Beatrice Miklos este noua campioană naţională, ea fiind secondată de către Dina Hoca, iar la cadeţi podiumul a fost ocupat numai de sportivii din judeţul Hunedoara, clasaţi în ordinea Moreh, Tamaş, Mario Ţâmpu şi Denis Hăbian.
Întrecerea junioarelor 2 a fost câştigată de către Ioana Puşcă, urmată în clasament de colegele ei Diana Gică şi Andreea Sa­vastiţa, iar la categoria la juniori Marco Tă­nă­sescu a ocupat locul II, devenind vicecam­pionatul naţional. La categoria copile, Ariana Sîrbu a cucerit locul I, urmată în clasament de Florentina Jude şi Diana Graur.
La categoria arc compound cadeţi, Mirel Judea este noul campion naţional, el fiind secondat de Luis Balaci. În întrecerea echi­pelor mixte la olimpic cadeţi, Miklos Bea­trice/ Mario Ţâmpu au câştigat detaşat, iar Andreea Savastiţa/ Marco Tănăsescu au ocupat locul 3. La echipe mixte arc com­pound cadeţi, perechea Larisa Borota/ Mirel Judea s-a clasat pe locul 1.
Antrenorul lotului naţional şi totodată al sportivilor hunedoreni Viorel Hăbian s-a declarat mulţumit de parcursul elevilor săi. “Chiar dacă condiţiile de desfăşurare au fost diferite şi mult mai grele faţă de anii trecuţi, sportivii pregătiţi de noi s-au comportat exemplar, obţinând rezultate foarte bune la acest campionat naţional. Tocmai de aceea nu am să remarc pe nimeni nominal, ci remarc întreaga echipă care a reuşit să cucerească cele mai multe medalii de la acest concurs. În continuare ne dorim să ne pregătim cel puţin la acelaşi nivel, deoarece în luna septembrie (în condiţiile în care situaţia epidemiologică din ţară ne-o va permite) vom organiza la Aninoasa Cam­pionatele Nationale de seniori şi juniori, unde ne propunem să obţinem rezultate la fel de bune”, a mai precizat tehnicianul din Valea Jiului.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Comunicat de presă

Bulina neagră

Cristian Pingert, tânăr din municipiul Petroşani Pentru că a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare, fiind...

Bulina albă

Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că acum, când se apropie finalul primului său mandat de primar al Hunedoarei, are...

Închide