Comunitate

Săptămâna „Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun”, la muzeul devean

04 liliana-tolasMagdalena Şerban

Începând de ieri şi până în 10 aprilie, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) este gazda şi organizatorul unor acţiuni ce îi vizează cu precădere pe preşcolarii şi şcolarii hunedoreni. Acestea se desfăşoară zilnic în intervalul orar 9:00-13:00. Partener al activităţilor tematice este Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Demonstraţii de dresaj a şoimilor sălbatici, prezentări Power-Point despre monumentele arheologice şi istorice, dar şi legate de acţiunile de protejare şi salvare a patrimoniului cultural judeţean prin intermediul unor filme din arhiva IPJ Hunedoara, ateliere de modelaj în lut sau de arheologie experimentală, toate se materializează în săptămâna curentă sub îndrumarea specialiştilor din cadrul muzeului, Cristina Mitar, Marius Barbu, Cristina Ploscă şi Dorin Cărăbeţ, cărora li se adaugă cei ai IPJ Hunedoara. Mai trebuie spus că participanţii beneficiază de gratuitate la  vizitarea expoziţiilor, ceilalţi vizitatori plătind taxa de 2 lei/copii, pensionari, studenţi sau persoane cu  dizabilităţi. Cadrele  didactice  însoţitoare  sunt  exceptate  de  la  plata  biletului. De asemenea, mâine, 8 aprilie, vizitarea muzeului este gratuită. „Estimăm peste 2.500 de vizitatori din rândul elevilor hunedoreni şi nu numai. Spun asta, deoarece câteva grupuri mari de elevi din judeţe ca Brăila, Constanţa şi Tulcea şi-au anunţat intenţia de a veni să viziteze situl de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Îi aşteptăm cu mare drag pe toţi cei interesaţi să ni se alăture în acest demers al cunoaşterii şi promovării patrimoniului hunedorean”, a spus Liliana Ţolaş (foto), managerul MCDR.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura