Deţinutul C.D. a fost prins la o verificare derulată de ofiţerii de penitenciar în vara acestui an cu un ac de seringă asupra sa, obiect interzis cu desăvârşire în celulă. Astfel, sancţiunea a constat în suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioada de o lună”.
Individul a recunoscut în faţa comisiei de disciplină că avea obiectul interzis asupra sa, însă a minţit că l-ar fi primit de la cabinetul medical, unde nu era scos zilnic pentru toaletarea unei plăgi provocate de un chist purulent din zona urechii. Condamnatul declarat în faţa judecătorului că era nevoit să efectueze chiar el această operaţiune, deoarece drenarea chistului la cabinetul medical a constituit doar o rezolvare temporară a problemei, pentru că s-a suprainfectat din nou, iar acul îl folosea pentru a drena puroiul acumulat în acea zonă.
În realitate, medicului unităţii penitenciare a declarat că obiectul interzis nu a fost pus la dispoziţia acestuia de către administraţia locului de deţinere, prin cabinetul medical al unităţii, mai ales că individul nici nu era luat în evidenţă cu afecţiuni medicale care să necesite tratament în perioada respectivă. În faţa probelor, deţinutul a recunoscut în cele din urmă că urmărea să facă rost şi de seringă ca să îşi injecteze canamicină în penis. Fenomenul este frecvent în mediul de deţinere şi care a generat, în cazul unor deţinuţi, consecinţe grave, conducând până la amputarea parţială a organului genital. Judecătorii din Deva i-au respins cererea prin care a atacat sancţiunea disciplinară. (M. Gânju)
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…