Sănătatea din bucate

Fructoză vs. zahăr

06 Simona Timofte 885545343_nSimona Timofte

Aveţi probleme cu glicemia sau pur şi simplu vreţi să scoateţi zahărul din alimentaţie pentru că este nesănătos şi alegeţi fructoza ca înlocuitor, considerând că e cea mai sănătoasă din mulţimea de îndulcitori existenţi.
Mulţi diabetici consideră că fructoza poate fi un înlocuitor ideal al zahărului, uitând sau neştiind că fructoza obţinută din fructe ajunge tot un zahăr rafinat în cursul procesului de fabricaţie. Ce este fructoza? Este zahărul din fructe care se găseşte în natură în amestec cu glucoza şi se extrage din fructele coapte şi din mierea de albine. Are structura asemănătoare şi aceeaşi valoare energetică cu cea a glucozei. Este mai dulce decât aceasta, motiv pentru care se foloseşte mult la îndulcirea produselor alimentare. Diferenţa dintre zahăr (format din glucoză+fructoză) şi fructoză este faptul că viteza de absorbţie a fructozei este mai mică decât cea a zahărului, deci glicemia nu va creşte aşa de mult şi automat, pancreasul nu va secreta insulină în exces. În studiile din ultimii 10 ani, s-a constatat că organismul metabolizează fructoza altfel decât glucoza simplă. O dietă bogată în fructoză stimulează direct ficatul pentru a produce trigliceride, iar acest lucru este asemănător cu consumul de zahăr în exces şi respectiv secreţia frecventă de insulină. De ce? Pentru că fructoza în exces creşte nivelul trigliceridelor şi colesterolul rău, adică LDL-ul, care duc până la urmă la efectele zahărului în exces, adică obezitate şi colesterol crescut. Prin urmare, puteţi deveni obezi crezând că dacă înlocuiţi zahărul cu fructoza faceţi o mare favoare sănătăţii. Fals.
Dacă vreţi să înlocuiţi zahărul cu succes, la cei cu diabet recomand ştevia, pentru că are un impact neglijabil asupra glicemiei, deci nu expune organismul unor efecte secundare neplăcute, iar celor care vor să reducă numărul de calorii recomand siropul de agave, care pe lângă faptul că are puţine calorii, conţine multe minerale.

(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura