Actualitate

Sâmbătă şi duminică, la Vaţa de Jos. Parastasuri în memoria lui Arsenie Boca

02 parastasNatalia Bumbac

Sute de pelerini au participat sâmbătă, 26 septembrie, la parastasul dedicat trecerii a 105 ani de la naşterea părintelui Arsenie Boca, organizat în curtea casei unde duhovnicul a văzut lumina zilei. Tineri veniţi din alte judeţe, împreună cu familiile lor, localnici cu vârste înaintate, dar şi mulţi copii, toţi au asistat la slujba de pomenire a părintelui, ţinută pe dealul Bujoara, din comuna Vaţa de Jos.
Biserică în memoria duhovnicului
Asociaţia Bujoara din Timişoara organizează de mai mulţi ani în preajma zilei de naştere a părintelui Arsenie Boca, 29 septembrie, un parastas la locul unde cândva a copilărit cel supranumit Sfântul Ardealului. Tot aici, membrii asociaţiei au ridicat o biserică-monument în memoria părintelui, având şi alte proiecte în plan, pe care speră că le vor putea materializa în anii următori. Deşi majoritatea pelerinilor au mers pe jos pe un drum desfundat şi acoperit cu noroi pentru a ajunge la biserica de pe deal, oamenii au susţinut că efortul lor a meritat pe deplin. Pe lângă slujba de pomenire, pelerinii au avut ocazia să asculte mărturisirile nepoatei părintelui Arsenie Boca, în vârstă de 85 de ani. Medic psiholog de specialitate, stabilită la Timişoara, Zoe Dăian le-a povestit pelerinilor din amintirile legate de unchiul ei care i-a vegheat copilăria, mulţi dintre cei prezenţi spunând că seamănă foarte bine la înfăţişare cu părintele Arsenie Boca. Tot ea a mai povestit despre suferinţele trăite de unchiul său, spunând că dincolo de anii petrecuţi în închisorile comuniste, cel mai mult a suferit atunci când i s-a interzis să slujească în biserică.
„Vedea ce este în sufletele noastre”
„Între mine şi unchiul Zian, pe care l-am iubit foarte mult în copilărie, era o diferenţă de 20 de ani. Venea des la noi în vizită la Buteni, în judeţul Arad. Voia ca eu să învăţ să cânt la instrumente muzicale. Se aşeza la pian, iar eu lângă el, şi cânta extraordinar. Cânta la fel şi la vioară, fără ca noi să-l fi văzut vreodată luând lecţii. Cânta cu sufletul, iar faţa i se lumina, pentru că ne făcea nouă o mare bucurie privindu-l. În schimb, din copilărie părea foarte preocupat de viaţa duhovnicească şi de religie. Era o fire introvertită, citea foarte mult şi punea întrebări de om matur”, a relatat Zoe Dăian. Tot ea a mai povestit că s-a mâhnit foarte tare atunci când a aflat că unchiul ei s-a hotărât să se călugărească, amintindu-şi despre prima vizită în care a mers la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde se stabilise duhovnicul. „Am mers cu mama mea să-l vizităm la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, având cu noi mai multe genţi cu provizii care erau foarte grele. Am coborât în Gara Voila, de unde mai aveam 15 kilometri de mers pe jos până la mănăstire. Am mers pe un drum greu, pe o vreme sufocantă, crezând că el nu ştie că venim. Supărată din această cauză, mama mea a drăcuit de două ori, spunând că ar fi fost mai bine dacă Zian şi-ar fi ales o mănăstire mai apropiată de locurile natale. Pe drum, ca din senin, Zian ne-a ieşit în cale şi a dojenit-o pe mama mea, spunând: Mărioara, de ce ai drăcuit de două ori. Ne citea gândurile, vedea ce este în sufletele noastre, la fel cum făcea cu toţi cei care veneau la el pentru a-i cere ajutorul”, a mărturisit nepoata duhovnicului.
Va organiza tabere pentru copii
Iniţiativa de a construi o biserică pe locul unde cu mai bine de un secol în urmă a copilărit părintele Arsenie Boca aparţine preotului Ioan Mircea Toie, din Timişoara. Ajuns pe meleagurile natale ale duhovnicului, preotul a fost copleşit de frumuseţea peisajului, fiind hotărât să transforme amplasamentul într-un colţ de Rai, sau în locul Bucuriei, aşa cum îl defineşte însăşi domnia sa. Împreună cu mai mulţi oameni de bună credinţă, a reuşit într-un singur an să ridice biserica, iar pe viitor doreşte să construiască o clădire unde să organizeze tabere pentru copii.
Şi la biserica din localitatea Vaţa de Jos a fost organizat, ieri, duminică, un parastas dedicat memoriei lui Arsenie Boca. Localnicii împreună cu autorităţile locale şi alţi invitaţi de seamă, printre care şi politicianul Gheorghe Funar, au asistat la slujba religioasă, urmată de o masă la care s-au servit plăcinte şi sarmale.

One thought on “Sâmbătă şi duminică, la Vaţa de Jos. Parastasuri în memoria lui Arsenie Boca

  • Atata incurcati VATA DE JOS CU VATA DE SUS de innebuniti lumea. Nu inteleg cum scrie ziarista care cica a fost acolo, ca a fost la Vata de Jos desi spune in text ca era la locul unde a fost casa parintelui ARSENIE BOCA. Casa a fost la VATA DE SUS, in catunul numit BUJOARA, satul VATA DE SUS fiind sat component al comunei VATA DE JOS.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura