ComunitateFlash

Salvatorii se întrec la Petroşani

Carmen Cosman

La Petroşani, va avea loc cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional de Salvare Minieră şi de Suprafaţă, o competiţie deja tradiţională şi extrem de apreciată în domeniu, organizată de Asociaţia Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă, împreună cu CNH Petroşani şi INCD INSEMEX Petroşani.

Programul este structurat pe trei zile, însă cea mai bună echipă de salvatori din ţară va fi cunoscută în data de 19 noiembrie. În prima zi, va avea loc Adunarea Generală a Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă, unde vor fi abordate mai multe subiecte. A doua zi de competiţie este dedicată fazei locale, în care se vor întrece salvatorii minieri din Valea Jiului, urmând ca echipa cea mai bună să intre în faza naţională, care va avea loc, ca în fiecare an, la sediul INSEMEX Petroşani. Competiţia va avea două etape: cea de salvare minieră, respectiv cea pentru salvarea de suprafaţă. De precizat că participanţii cunosc traseul, dar nu şi evenimentele care vor fi programate pe parcursul acestuia. „Se va pune accent mai ales pe respectarea procedurilor şi pe capacitatea de adaptare la situaţii inedite, neprevăzute, şi nu atât pe partea de efort fizic. Anul acesta există şi un element de noutate. În cadrul unui proiect de cercetare, am elaborat un soft de test a cunoştinţelor salvatorilor. Este, de fapt, o probă de verificare a cunoştinţelor teoretice, după modelul pe care l-am văzut la competiţiile internaţionale”, a precizat Artur Găman, preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura