Actualitate

Salvamontiştii din Straja insistă ca regulile să fie respectate pe pârtii; anul trecut – 390 de intervenţii

Salvamontiştii din staţiunea Straja insistă ca schiorii să respecte regulile pe pârtii atunci când se află pe do­meniul schiabil, scopul final fiind reducerea numărului de accidente în se­zonul care a început şi care se anunţă aglomerat în preajma Săr­bă­torii Crăciunului şi a Anului Nou.
„Anul trecut am avut 390 de in­ter­venţii pe pârtiile de schi din Straja. În peste 300 de cazuri ne-am confruntat cu fracturi sau entorse de membre superioare sau inferioare. Principala cauză a accidentelor la schi a fost re­prezentată de faptul că schiorii au abordat pârtiile fără să ţină cont de gradul de dificultate al acestora şi fără să aibă experienţa necesară pentru anumite coborâri”, a declarat şeful Serviciului Public Salvamont Lupeni, George Re­siga.
Datele statistice mai arată că, pe tot parcursul anului trecut, salvamontiştii din Lupeni au intervenit la 490 de so­licitări, 450 dintre acestea fiind pe timp de iarnă. Un număr de 385 de victime au avut nevoie să fie transportate la spital cu ambulanţele SMURD.
Potrivit şefului Salvamont Lupeni,
în vederea unor intervenţii rapide
ale salvamontiştilor, care necesită ulte­rior şi transportarea la spital a vic­timelor cu ambulanţele, este obli­ga­toriu ca turiştii care urcă în staţiune să-şi lase maşinile în parcările amenajate şi să evite sta­ţio­narea pe marginea dru­mului deoarece pot crea blocaje în trafic.
„După părerea mea, începem să ne civilizăm, însă insistăm pe respectarea re­gulilor la schi, pe abordarea unor pârtii în funcţie de experienţa pe care o avem şi pe faptul că nu este re­co­man­dată părăsirea domeniului schiabil amenajat”, a precizat Resiga.
În staţiunea Straja sunt condiţii bune de schi, marţi, cu un strat de zăpadă de peste 30 de centimetri, pe pârtiile amenajate. Sunt deschise toate pârtiile, cu excepţia celei de pe vârful Straja şi a celei de sub telegondolă.
Salvamontiştii se aşteaptă ca nu­mă­rul turiştilor să crească de vineri, când începe vacanţa elevilor. (A. N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura