Categories: Comunitate

Salvamont Hunedoara, acreditat pentru următorii cinci ani

Maximilian Gânju

Serviciul judeţean de salvare montană, Salvamont Hunedoara, în urma unei evaluări efectuate de reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România -ANSMR, a Consiliului Serviciilor Publice Salvamont din România – CSPSR, şi a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă – DSU, a  primit acreditarea pentru următorii cinci ani.

”Noi, ca servicii judeţene sau locale, după caz, întocmim o documentaţie pe care o înaintăm ANSMR. Documentaţia este studiată, conţine un maldăr întreg de hârtii şi toate sunt puse la dispoziţia comisiei. Apoi se vine în teren şi în prima fază, ei merg la formaţiile care au probleme. Acreditarea îţi dă dreptul să practici meseria de salvator montan şi, totodată, pune în atenţia finanţatorului, în atenţia Consiliului Judeţean Hunedoara în cazul nostru, punctele cu minus la care trebuie să se lucreze. Că este vorba de proceduri ori atestare, de echipament sau de alarmare, toate se adună şi se formează un punctaj, iar comisia trimite consiliilor judeţene sau primăriilor de care aparţin serviciile de salvare montană o concluzie a datelor studiate.(…) Noi, Salvamont Hunedoara, nu vreau să mă laud, dar stăm foarte bine. Deşi mi-aş dori să pot spune că ne mai trebuie una sau alta, nu pot minţi, deci suntem în grafic. La punctul la care aş umbla eu, ar fi deblocarea posturilor pentru salvatorii montani, ca să putem angaja oameni. Funcţionăm cu 80 la sută voluntari, dar şi aici suntem cu un pas înainte în Europa. Majoritatea serviciilor de salvare montană cu state vechi cum ar fi cele din Austria, Italia, Franţa, merg pe voluntariat”, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului  Salvamont Hunedoara.
Evaluarea Salvamont Hunedoara dar şi a altor servicii similare a urmărit şi modul de organizare a structurilor, partea de resurse umane, materiale şi financiare necesare desfăşurării în condiţii bune a activităţii de salvare montană, precum şi a asigurării condiţiilor necesare interconectării din punct de vedere funcţional ale echipelor salvamont cu echipajele de sprijin ale ISU, SMURD, Ambulanţă şi Inspectoratului General al Aviaţiei din România. Doar 10 servicii printre care şi Hunedoara au obţinut acreditarea după prima etapă de evaluare din cele 34 de structuri judeţene şi locale Salvamont din România.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

15 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

21 de ore ago

Administrația Națională de Meteorologie a transmis în această dimineață două atenționări meteo valabile și pentru județul Hunedoara.

Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…

21 de ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

2 zile ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

2 zile ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

3 zile ago