Categories: Gura lumii

Gura lumii 2.03.2016

Spun gurile rele că practicile unei companii roşii specializate în comunicarea fără fir nu sunt tocmai curate. Nu sunt puţini cei care s-au trezit cu surprize mari în plicul cu factura, surprize neplăcute bineînţeles. Este şi cazul unei persoane, care ştia sigur care este datoria sa faţă de furnizorul de servicii. Doar că, din motive necunoscute, s-a trezit că i-au fost supraestimate costurile, trebuind să plătească o sumă de trei ori mai mare, faţă de cea corectă. Situaţie pe care nu puteau să o explice angajaţii companiei, nici cei de pe loc, nici cei de la centru. După mai multe zeci de minute de discuţii şi explicaţii, reprezentanţii companiei roşii au recunoscut că a fost o „greşeală” şi că de fapt suma corectă este cea de trei ori mai mică.

Minciuna are picioare scurte, iar adevărul mai devreme sau mai târziu tot iese la iveală. Lucru pe care unii aleşi îl uită atunci când pun mâna pe ciolan, iar alţii, într-atât de mult se obişnuiesc să mintă, încât încep să creadă şi ei în propriile minciuni. Este şi cazul unui şef de comună din judeţ, care a rostogolit minciunile de la o zi la alta până când a ajuns la capăt de drum. Acolo unde, îl aşteptau oamenii legii cu întrebările pregătite. Pentru că nu s-a aşteptat deloc la un astfel de scenariu, omul nostru minte în continuare, iar ceea ce alţii dovedesc cu acte, el încearcă să contrazică cu vorbe, adică cu minciuni. Minciuni pe care atunci când le spune, pare atât de convingător, iar aşa cum am mai spus, se pare că le crede şi el. Iar, concluzia nu poate fi decât una singură, ori poate fi bănuit de criză de inteligenţă sau e mitoman.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În Sudul județului, un­de pe vremuri se sco­tea diamantul ne­gru, câțiva băieți isteți au ­descoperit…

19 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…

19 ore ago

Bulina neagră

Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…

19 ore ago

Deva: urmărire în trafic după ce un șofer fără permis nu a oprit la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regu­la­mentară a unui autoturism care…

19 ore ago

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat privind executarea pedepsei cu închisoarea

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șu­lui Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…

19 ore ago

Vlad și Alexandru au sprijinit polițiștii în prinderea unui bărbat urmărit

În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…

19 ore ago